Politică

DNA nu crede că Sorin Apostu are aşa multă inspiraţie pentru patru cărţi

Iulia Crețu
12 ian 2016 700 vizualizări
DNA face cercetări cu privire la infracţiunea de “favorizare a făptuitorului” u într-o lună, la Rahova s-a scris un raft de cărţi

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) s-a autosesizat în scandalul “bibliotecilor din puşcării” şi face cercetări cu privire la infracţiunea de “favorizare a făptuitorului”. Scriitorii din spatele gratiilor, printre care se numără şi fostul primar PDL de Cluj-Napoca, originar din Focşani, Sorin Apostu, îşi micşorează pedepsele profitând de prevederea legală care le reduce cu 30 de zile pedeapsa pentru fiecare carte scrisă. Sorin Apostu figurează cu patru lucrări ştiinţifice scrise după gratii, la închisoarea din Gherla, acolo unde îşi ispăşeşte condamnarea la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, dată de instanţă în iulie 2014. DNA va răsfoi cărţile lui despre industria alimentară, care fac referire la “Controlul calităţii peştelui, batracienilor şi fructelor de mare”, “Controlul calităţii cărnii şi produselor din carne”, “Norme de igienă în unităţile de alimentaţie” şi “Controlul calităţii laptelui, produselor lactate şi mierii”, toate coordonate de profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Facultatea de Ştiinţe şi Tehnologii Alimentare din Cluj-Napoca. DNA susţine că puşcăriaşii scriitori şi-ar fi petrecut un timp mult prea mic scriind lucrările ştiinţifice.

Scriitori în zeghe

Procurorii DNA au dubii că lucrările ar fi fost scrise de deţinuţi, mai ales că aceştia au citat surse la care nu aveau acces în închisoare, semn că altcineva a elaborat lucrările. Pentru a vă face o idee despre cât de prolifici sunt puşcăriaşii scriitori, în luna decembrie 2015, în celulele de la Penitenciarul Rahova s-au scris nu mai puţin de 46 de lucrări ştiinţifice. DNA spune că lucrările ştiinţifice ale lui Apostu, dar şi ale celorlalţi scriitori de după zeghe ar fi fost tipărite într-un număr redus de exemplare şi că, de fapt, nici nu se găsesc la vânzare prin librării, asta în cazul în care cei care lucrează în industria alimentară ar fi vrut să afle amănunte despre cum îţi dai seama cât de proaspete sunt broaştele şi peştii. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.