Politică

Primar implicat într-un accident cu maşina de serviciu

Gabriel Sava
22 dec 2015 407 vizualizări
Edilul spune că mergea la o şedinţă iar carosabilul era acoperit cu mazgă

Neculai Ţandără, edilul de la Gura Caliţei, a fost marţi dimineaţă victima unui accident de circulaţie petrecut pe drumul care leagă localitatea de comuna Bordeşti. Primarul se afla în autoturismul de serviciu, o Dacia Logan care aparţine primăriei, şi se ducea către Bordeşti. “Era carosabilul acoperit cu mazgă, era la orele dimineţii şi mergeam către Bordeşti, la primărie. Am derapat şi am intrat în şanţ. Eu am sunat la poliţie şi pentru că nu am fost rănit, purtam centura de siguranţă. Maşina este asigurată şi CASCO, iar azi (n.r.- marţi) am dus-o în service, pentru reparaţii. Nu sunt avarii majore pentru că nici nu aveam viteză”, a spus primarul de la Gura Caliţei, contactat de ziarul nostru. Poliţia a confirmat incidentul. “Conform propriilor declaraţii ale conducătorului auto, evenimentul rutier a avut loc marţi dimineaţă. Din primele cercetări, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a derapat, moment în care a ieşit în afara suprafeţei carosabile. Acesta a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ”, ne-a precizat subcomisarul Bogdan Toader, purtătorul de cuvant al poliţiei vrancene. Un consătean al primarului spune însă că evenimentul rutier ar fi avut loc mult mai devreme, în jurul orei 2.30 dimineaţa, însă edilul pune totul pe seama "duşmăniilor politice". Informaţia nu a fost însă confirmată oficial. Poliţiştii urmau să stabilească cu exactitate condiţiile şi ora la care a avut loc evenimentul rutier. Edilul de la Gura Caliţei a mai fost implicat într-un accident toamna trecută tot cu maşina primăriei, pe un drum din Poiana Cristei. Ales pe listele PDL/ApV, Neculai Ţandără a trecut la PSD ca urmare a ordonanţei traseiştilor dată de fostul vicepremier Liviu Dragnea. (G. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.