Politică

Oprişan a testat cum este plimbarea pe viitoare alei din Crângul Petreşti. AMR 51 de zile!

Mihai Boicu
5 nov 2015 2799 vizualizări
Marian Oprişan a făcut o “vizită de lucru” la Crângul Petreşti, dar realitatea nu a fost chiar pe măsura aşteptărilor u lucrările sunt abia la 25- 30%, deşi trebuie terminate luna viitoare u Oprişan s-a declarat încrezător în finalizarea investiţiei u acesta a susţinut că firma care a câştigat contractul este obligată să termine lucrarea pe banii ei dacă nu se încadrează în termen

Proiectul de amenajare a Crângului Petreşti într-un spaţiu de recreere este departe de a fi terminat, deşi 31 decembrie 2015 este termenul final al investiţiei. Din acest punct de vedere, derularea proiectului Consiliului Judeţean Vrancea este oarecum ciudată. Pe de o parte, Oprişan se declară încrezător şi spune că lucrarea va fi terminată în termen sau, în caz contrar, antreprenorul general va continua cu finanţare din buzunarul propriu. Pe de altă parte, în mai bine de două luni, lucrările sunt realizate în procent de 25% - 30% şi pare destul de greu ca să fie finalizate în o lună şi ceva, în condiţii de iarnă, chiar dacă nu ninge. Atunci întrebarea este de ce să-şi fi asumat o firmă realizarea unei investiţii pentru care sunt şanse mari să scoată bani din buzunar. Preşedintele CJ a mers ieri în inspecţie la Crângul Petreşti şi a aflat că “este loc şi de mai bine”. Constructorul a săpat peste tot, a realizat unele alei, a pavat spaţiile de joacă, a început să lucreze la construcţii. “Eu cred că antreprenorul general s-a gândit foarte bine şi să nu fim mai catolici decât Papa şi să aşteptăm să vedem ce se va întâmpla. Din acest punct de vedere, eu am încredere că vor termina. Şi, v-am spus, vor termina la 31 decembrie pe bani europeni sau vor termina la 31 mai pe banii antreprenorului general. Prevederile contractuale sunt foarte clare în privinţa asta”, a spus Marian Oprişan. Potrivit reprezentanţilor CJ şi ai constructorului, din contractul de 17 milioane lei (fără TVA), s-a lucrat circa 25 % - 30%.
 

“Un ritm al lucrărilor care nu este chiar cel dorit”
 

Romeo Iordache, şeful Direcţiei de Dezvoltare, i-a “raportat” lui Marian Oprişan că în ritmul actual lucrările nu se termină până la finalul anului

 

Oprişan a vizitat viitoarele alei, spaţii de joacă, însoţit de reprezentanţii antreprenorului şi angajaţii CJ responsabili cu derularea acestei investiţii. Amenajarea Crângului Petreşti a fost câştigată de firma Recon si Doje, valoarea totală a contractului fiind de aproximativ 5 milioane de euro. Chiar şi angajaţii CJ i-au raportat lui Marian Oprişan că ritmul lucrărilor nu este chiar corespunzător. “Am convenit să atacăm 10 octombrie cu 10 echipe, cu un efectiv estimat la 140 de muncitori. Din analiza graficului şi a lucrărilor în teren se constată un ritm al lucrărilor care nu este chiar cel dorit astfel încât să terminăm lucrările la 31 decembrie 2015”, a spus Romeo Iordache, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare din CJ Vrancea. Contractul de executare a fost câştigat în august de Recon si Doje SRL şi este finanţat cu fonduri europene în cea mai mare parte. Ultimul termen pentru realizarea investiţiilor cu fonduri din programul 2007 – 2013 este 31 decembrie 2015. După aceea, acolo este cazul, lucrările pot fi terminate cu banii beneficiarului până la jumătatea anului viitor, fără a înapoia fondurile europene. În caz contrar, trebuie returnaţi banii primiţi.

Locuitorii din Petreşti au reclamat nereguli şi neglijenţe pe şantier

 Dacă amenajarea Crângului nu se încheie luna viitoare atunci rămâne de văzut dacă firmele Recon si Doje vor scoate bani din buzunarul propriu pentru a termina investiţia. De precizat că locuitorii din zonă au reclamat în mai multe rânduri nereguli şi neglijenţe pe acest şantier care ar putea ameninţa siguranţa publică. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
cetatean liber, acum 3061 zile, 15 ore, 36 minute, 47 secunde
shutzu la puscarie
danb, acum 3061 zile, 21 ore, 18 minute, 30 secunde
Dupa toate aparentele este inca o combinatie financiara a geniului Oprisan. In cel mai bun caz Crangul Petresti se va transforma in Parcul Petresti, copaci mai putin si cu mari sanse sa dispara si ei citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.