Politică

Primăria penală a luat exemplul baronului Oprişan

Gabriel Sava
12 oct 2015 2111 vizualizări
Primăria Mera nu se consideră prejudiciată, aşa că nu s-a constituit parte civilă în dosarul deturnării de fonduri u apărătorii au cerut achitare în timp ce procurorul a solicitat condamnarea

Final cu emoţii pentru inculpaţii din dosarul deturnării de fonduri de la Mera, unde, după mai bine de doi ani şi jumătate după ce a ajuns pe rolul instanţei, judecătorul Rodica Neagu de la Tribunalul Vrancea, a lăsat cauza în pronunţare pentru data de 20 octombrie. Reamintim că, în acest dosar, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea i-au trimis în judecată în martie 2013 pe fostul viceprimar, Aurel Trifan, primarul în exerciţiu, Ion Sticlaru, secretarul Mărioara Şerban, contabilii Ionel Chipăilă şi Maria Neagu, dar şi responsabilul cu achiziţiile publice din cadrul primăriei, Ion Ionaşc. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată şi administratorii a trei societăţi comerciale, respectiv Iulian Cristian, administratorul SC Univers Nord SRL Vînători, care a contractat mai multe lucrări cu primăria Mera, dar şi Macovei Zanfir, administrator al Zate Serv SRL, precum şi unul dintre cei doi reţinuţi iniţial, Dumitru Tîrlă, administrator al SC Danes Trans SRL Mera. Prejudiciul total calculat de anchetatori la momentul trimiterii în judecată se cifrează la circa 200.000 euro. Faptele incriminate de anchetatori se referă la balastarea/pietruirea unor drumuri locale, construcţia şi reparaţia unor poduri, achiziţia unor pubele pentru serviciul de salubrizare din localitate. Lucrările au fost executate în 2008, înainte şi în timpul campaniei electorale, dar şi în cursul anului 2009. Pe parcursul judecăţii, în cauză au fost solicitate două expertize, una contabilă şi una tehnică în construcţii, care să stabilească dacă şi în ce proporţii au fost efectuate lucrările. Edilul Ion Sticlaru s-a apărat în permanenţă susţinând că lucrările la care fac referire procurorii au făcut obiectul unor verificări ale Camerei de Conturi şi că prejudiciul aferent a fost recuperat, nefiind nicidecum vorba de zeci sau sute de mii de euro. Experţii au evidenţiat că lucrările se regăsesc în teren, la valoarea contractată, aşa că apărătorii inculpaţilor au solicitat achitarea clienţilor lor, în timp ce procurorul de şedinţă a solicitat condamnarea acestora. Trebuie spus şi că partea vătămată din acest dosar, respectiv Primăria Mera, nu se consideră prejudiciată, aşa că nu s-a constituit parte civilă. Situaţia este asemănătoare însă dosarului de corupţie în care este judecat Marian Oprişan la Cluj şi unde, instituţia al cărui şef este nu s-a constituit parte civilă, după ce s-a ajuns la concluzia că nu ar exista vreun prejudiciu. Rămâne de văzut ceea ce va decide judecătorul în acest caz. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.