Politică

Expertiza, cheia unei eventuale condamnări în dosarul Oprişan

Gabriel Sava
2 oct 2015 2281 vizualizări
La câteva zile după ce a fost reîncoronat şef al PSD Vrancea, Marian Oprişan este aşteptat la Cluj, unde este judecat, în apel, alături de o serie de foşti angajaţi ai Consiliului Judeţean pentru fapte de corupţie care ar fi adus statului un prejudiciu de peste 1,5 milioane de euro.

La Curtea de Apel Cluj, acolo unde se judecă dosarul în apel, la ultimul termen, cel din 8 septembrie, cauza a fost amânată pentru 2 octombrie. Faptele pentru care aceştia sunt acuzaţi se referă în principal la pietruirea/balastarea de drumuri judeţene şi achiziţia complexului Căprioara de către Consiliul Judeţean. La cel de-al doilea termen din dosarul aflat în fază de apel la instanţa clujeană, preşedintele CJ Vrancea a fost audiat circa trei ore. La cererea procurorului DNA, în ciuda opoziţiei apărătorilor inculpaţilor, completul clujean a admis cererea de reaudiere a 11 martori. Printre aceştia se numără , primarul comunei Cîrligele, Ştefan Moscu, fostul secretar al comunei Vizantea Livezile, Dumitru Galu, şi fostul viceprimar Marta Luca, fostul primar de la Bilieşti-Ovidiu Butuc şi edilul din Măicăneşti, Costel Necula. Fostul primar  de la Bilieşti s-a declarat nemulţumit de faptul că a trebuit să revină la Cluj-Napoca pentru a da aceleaşi declaraţii ca în urmă cu patru ani. „Am 70 de ani, am venit pe banii mei cu trenul, de la Focşani. Am plecat luni seara şi am ajuns la ora 4.00 în Cluj-Napoca. Am şi probleme de sănătate. Nu înţeleg de ce am fost chemat să dau aceleaşi declaraţii pe care le-am dat tot la Cluj-Napoca în 2011”, a spus Ovidiu Butuc, potrivit Mediafax. După aproape cinci ore de audieri, judecătorii au decis amânarea dosarului pentru termenul din 2 octombrie, pentru care avocatul Gheorghiţă Mateuţ, apărătorul lui Oprişan, a înaintat instanţei o listă cu alţi martori de audiat. Conform unor apropiaţi ai baronului, acesta şi-a exprimat temerile faţă de o eventuală condamnare, soluţie care va fi definitivă. Conform aceloraşi surse, principala temere a lui Oprişan este faptul că magistraţii ar putea demonta expertiza contabilă care îl absolvă pe acesta de prejudiciile constatate de DNA la momentul trimiterii în judecată.Părerea unor specialişti -care din motive lesne de înţeles doresc să-şi păstreze anonimatul – este că, surprinzător,la judecarea pe fond a dosarului, apărătorii lui Oprişan au reuşit să obţină efectuarea  doar a unei expertize contabile aproape fără legătură cu principalele acuzaţii din Rechizitoriul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. S-ar fi impus astfel, în principiu, ca în locul expertizei financiar contabile – din care nu avea cum să reiasă vreun  prejudiciu- să fie efectuată una tehnică-judiciară care să compare, prin aşa-numita metodă a "controlului încrucişat", realizările din tren a lucrărilor menţionate în Rechizitoriu, cu datele din documentele firmelor care ar fi executat respectivele activităţi, dar  şi modul în care apoi au fost decontate ele din bugetul public. S-ar putea trage după asta,susţin aceleaşi surse, o cu totul altă concluzie decat cea de la judecata pe fond a dosarului, în baza căreia inculpaţii au fost achitaţi. Pe 8 octombrie, are loc la Bucureşti termen şi în dosarul în care sunt judecate expertele bănuite că ar fi  încercat să facă dispărut prejudiciul din dosarul Oprişan. Rămâne de văzut când, şi mai ales cum, se va  pronunţa soluţia definitivă în acest dosar care a demarat în 2005.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
eu, acum 876 zile, 8 ore, 57 minute, 56 secunde
faradelegile continua,la cring lucreaza firma lui Prunache si a lui Buta,oamenii din dosarul lui oprisan,la Campineanca nici acum la conducta de gaz pusa de prunache nu se poate continua din ACELASI citeste integral
cetatean, acum 876 zile, 10 ore, 37 minute, 56 secunde
Drumul judetean DJ 204 E CIUSLEA - DOAGA toata lumea stie ca in documente este asfaltat , din acest motiv nu poate fi reparat . Cum poate un drum asfaltat sa fie pietruit sau reparat cand figureaza citeste integral
jan portofel, acum 876 zile, 17 ore, 22 minute, 31 secunde
Oprisan-Portofel va fi condamnat NUMAI daca se va da ordin de zi pe unitate! Altfel... ramane ca in tren.
danb, acum 876 zile, 18 ore, 4 minute, 34 secunde
Domnul Butuc in caz ca nu stie are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport. Din cate stiu eu trebuie sa depuna doar o cerere in acest sens.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.