Politică

VIDEO!!! Oprişan s-a reales şef la PSD Vrancea mai ceva decât Ceauşescu

Mihai Boicu
29 sep 2015 2690 vizualizări
Baronul de Vrancea nu s-a sinchisit de aparenţe şi a condus şedinţa în care a fost votat în unanimitate preşedinte al organizaţiei pentru următorii patru ani u acesta s-a lăudat cu (ne)realizările sale şi ale guvernărilor PSD, înfierându-i pe adversari u în buna tradiţie a legăturii PSD cu justiţia, Oprişan i-a păstrat un scaun gol fostului deputat Miron Mitrea, condamnat în acest an la doi ani de închisoare pentru luare de mită

Marian Oprişan a făcut din alegerile de marţi din PSD Vrancea o simplă formalitate în care a fost înscăunat în funcţie pentru următorii patru ani. Contrar regulilor, baronul a condus singur şedinţa şi a fost cel care a dat “ordinul” să fie votat. În ciuda faptului că procedura cere ca alegerile să fie conduse de un lider central sau regional, iar atunci când se aleg persoane votul este secret, la Vrancea s-a procedat "ca la Vrancea", în dispreţ faţă de orice principiu electoral.

O pesedistă a vărsat vasul cu trandafiri chiar pe covorul roşu din faţa lui Oprişan

 La sala Balada au venit 472 de pesedişti din cei 475 care au fost convocaţi. Pe scenă a fost pus un covor roşu, iar în primul rând au stat numai doamne şi domnişoare social – democrate. Răsturnarea unui vas cu flori a produs o mică panică, pentru că apa s-a scurs pe covor, chiar în faţa locului unde trebuia să stea “domnul preşedinte”. Primarii au primit ordin să vină cu câte patru oameni la alegeri, iar pe lângă ei au venit şi şefii de instituţii înregimentaţi în PSD, inclusiv - surpriză - directoarea Bibliotecii Judeţene, Teodora Fîntînaru. Marian Oprişan a ţinut în deschidere să le spună oamenilor că tocmai s-a întors dintr-o călătorie la New York (s-o fi dus să îi ceară fonduri lui Obama pentru Vrancea) şi că speră să nu aibă probleme cu adaptarea la noul fus orar.
 

Vina lui Băsescu

Conferinţa a început cu prezentarea unui raport de activitate pentru perioada 2013 – 2015, care a fost citit de secretarul general al organizaţiei, Dragoş Bârlădeanu. Deşi se obişnuieşte ca la finalul unui mandat preşedintele să prezinte o dare de seamă, Oprişan nu s-a mai sinchisit de acest detaliu şi i-a păsat sarcina subordonatului său, în timp ce el butona la o tabletă sau privea aparent plictisit audienţa dotată cu steguleţe şi pregătită să-l aplade. Când a venit rândul său, Oprişan s-a lansat într-un discurs demagogic în care a făcut apologia perioadelor în care PSD s-a aflat la putere şi i-a atacat pe adversari că nu au făcut nimic. Şeful PSD a criticat “regimul Băsescu”, pe care l-a acuzat că a tăiat din salarii şi că a îndatorat ţara cu 20 de miliarde de euro, care nu se regăsesc decât în deficit “şi în dosarele pe care le-au deschis procurorii”.

Oprişan i-a spus absentului Bacinchi să facă oraşul “boboc”

Oprişan i-a transmis primarului din Focşani, absent de la conferinţă, că trebuie să facă oraşul "boboc" până la alegerile locale de anul viitor

Oprişan a spus că merge în fiecare lună la Cluj, în dosarul în care este judecat, pentru că “nicio faptă bună nu rămâne nedepsită" şi că se simte deja puţin ardelean. “Nu de puţine ori m-am gândit să renunţ, dar în secunda doi m-am răzgândit pentru că vă am pe voi, colegii, prietenii mei şi pentru că voi sunteţi familia nu pot face acest lucru”, le-a spus Marian Oprişan delegaţilor PSD. Acesta a adăugat că nu va pleca prea curând din politică şi că, parafrazându-l pe Vodă Lăpuşneanu, “dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau”. Acesta s-a lăudat cu “măreţele” realizări ale PSD-ului şi că sub Focşani au fost “îngropate” 150 de milioane de euro în investiţii în apă, canalizare, reţele termice. Baronul s-a lăudat cu cea mai modernă uzină de apă, dar nu a spus nimic că în Focşani te plimbi cu barca după o ploaie mai abudentă şi de duşurile la lighean din ultimii ani. Surprinzător, de la şedinţă a lipsit primarul Decebal Bacinschi, cel care a fost trecut pe linie moartă în ultimul timp, de oraş ocupându-se viceprimarul Gabriel Necula. “Aveţi o sarcină din partea mea şi a conferinţei judeţene, la alegerile locale din iunie 2016 municipiul Focşani va trebui să arate boboc”, a trasat Oprişan sarcini de prim-secretar.

Un salut de la condamnatul Mitrea

Sala a fost plină cu primari, oamenii aduşi de ei, în special bugetari, şi şefi de instituţii

Vechiul şi noul şef al PSD a ţinut să anunţe şi câteva viitoare realizări ale PSD. Astfel, peste o lună s-ar putea termina lucrările la DN 2 Focşani – Ojdula şi se va putea face legătura cu Ardealul. La Spitalul Judeţean ar trebui să înceapă în curând lucrări de reabilitare şi modernizare, dar şi “echipamente de ultimă generaţie”. Modul sfidător în care PSD tratează justiţia a fost arătat şi de Oprişan, care a numit un lucru “nedrept” ceea ce i se întâmplă premierului Victor Ponta şi le-a transmis oamenilor “salutul” lui Miron Mitrea, deputat de Vrancea, condamnat la doi ani de închisoare pentru luare de mită, aflat acum după gratii. În opinia lui Oprişan, Mitrea este însă cel mai bun ministru al Transporturilor, condamnarea fiind probabil un detaliu nesemnificativ. Delegaţii PSD au votat susţinerea lui Marian Oprişan pentru funcţia de vicepreşedinte al partidului la alegerile care vor avea loc la nivel naţional. De asemenea, PSD Vrancea a anunţat că îl va susţine pe Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte PSD. Alături de Marian Oprişan au fost alese şi celelalte structuri de conducere ale organizaţiei. (M. BOICU)

Cititi si:

Oprişan, reales în unanimitate preşedinte PSD Vrancea

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
Catalin, acum 964 zile, 8 ore, 18 minute, 25 secunde
E o comedie???? sau e real wtf? :))))))))))))))))
Cristi, acum 964 zile, 14 ore, 24 minute, 53 secunde
Numai " spuma "- piloasa a invatamantului -traseistii,slugile, oprtunistii si lingoaicele. Rusineee
wwwe, acum 964 zile, 14 ore, 37 minute, 34 secunde
Vad o gramada de cocoane din invatamant! Numai " spuma" - piloase .
Klaus, acum 964 zile, 17 ore, 44 minute, 42 secunde
Ce fata are scursura de marladeanu. HUOOOOO! Mandrila doarme in scaun sau ce face acolo? Pupa mana, ma. Ce fata de nevinovat are primarul Ionel de la Vanatori....Cate zambete fortate in sala. Doamne citeste integral
marcu An, acum 964 zile, 18 ore, 51 minute, 46 secunde
Ce mizerie,parcă e din altă lume oare chiar atât de dobitoci pot fi unii oameni?cum pot trăi atâția prosti în Focșani ,super tare primarul care a rămas șocat! O fi de la Vulturi sau Suraia
vic, acum 965 zile, 48 minute, 9 secunde
Discursu lui shutzu e plin de cacofonii,la focsani nu prea se preda gramatica din cate se vede,chiar zici ca e ceausescu la comitetul central la al 16 congres
primar PSD, acum 965 zile, 55 minute, 23 secunde
Va multumesc ca nu stergeti comentariul,iar celor de la ziar sa stiti ca titlul se potriveste.Este trista realitate a anului 2015 si nu o sa ma mai supar când lumea ne va injura pe strada ca suntem citeste integral
primar PSD, acum 965 zile, 1 ora, 1 minut, 36 secunde
Dragi Vranceni,SINCER sa fiu,am plans cu lacrimi când am luat parte la telenovela alegerii lui Marian O in functie.Am stat in sala,socat inca o data de barbaria si inganfarea acestui sef al citeste integral
Primar PNL, acum 964 zile, 17 ore, 9 minute, 56 secunde
Numai primar PSD nu esti tu, mascatule. Atat puteti voi cei de la PNL (fostul PDL), nu ma mira smecheriile voastre ieftine
cetateanu'', acum 965 zile, 1 ora, 14 minute, 11 secunde
3 HOTI au furat un sac de nuci si se chinuiau sa-l imparta in mod egal.Unul din ei il observa pe Pacala trecand pe acolo si-l cheama stiindu-l istet.Mai omule imparte in mod Dumnezeeste acest sac de citeste integral
seby, acum 965 zile, 9 ore, 13 minute, 53 secunde
Tendentiosi ... ca de obicei
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.