Politică

Băeşu spune că recunoaşterea vinovăţiei de către Cocoş este de bun augur pentru ANRP

Iulia Crețu
18 sep 2015 1390 vizualizări
Şeful Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, a comentat situaţia lui Dorin şi Alin Cocoş, care au recunoscut faptele de care DNA i-a acuzat în legătură cu traficul de influenţă şi mita oferită pentru despăguririle ANRP.

Băeşu susţine că recunoaşterea vinovăţiei de către cei doi ar fi de bun augur pentru instituţia pe care o conduce. “Faptul că multe din lucrurile care s-au întâmplat acolo sunt pe cale să se confirme e de bun augur. Nu ştiu exact ce au recunoscut dumnealor şi care este poziţia procesuală, dar cu cât se află mai repede lucrurile care s-au întâmplat la ANRP şi cu cât mai repede se stabilesc vinovăţiile, noi, cei care conducem acum, ne vom putea face treaba în continuare, vom putea soluţiona dosare, pentru că, am spus-o de mai multe ori, în momentul de faţă activitatea noastră se împarte în două. Pe de o parte soluţionăm dosare şi pe de altă parte răspundem pentru ce s-a întâmplat înainte de 2012”, a declarat pentru stiripesurse George Băeşu. Acesta şi-a înaintat demisia de la ANRP în scandalul despăgubirilor cerute de instanţe pentru nepunerea în drepturi la timp a proprietarilor, însă premierul Victor Ponta nu i-a acceptat-o, susţinându-l în continuare pe Băeşu. Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, este acuzat de trafic de influenţă şi dare de mită, iar fiul său, Alin, de complicitate la dare de mită într-un dosar în care mai sunt trimişi în judecată Alina Bica şi Adriean Videanu. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.