Şeful Direcţiei de Dezvoltare din CJ face consultanţă la primării
Romeo Iordache, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Consiliul Judeţean Vrancea, face consultanţă pentru primăriile din Vrancea, în timpul liber. Această activitate i-a adus un caştig destul de mare anul trecut, 21.449 lei. Şeful investiţiilor din CJ a precizat în declaraţia de avere că a caştigat această sum ă din “consultanţă tehnică în promovarea investiţiilor”. Activităţile au fost derulate la “diferite unităţi administrativ teritoriale”, dar pe care nu le-a menţionat în declaraţia de avere sau cea de interese, aşa cum ar fi trebuit. Romeo Iordache nu ne-a oferit foarte multe informaţii despre consultanţa oferită, susţinand că nu are nicio legătură cu activitatea de la Consiliul Judeţean. “Nicio unitate administrativ teritorială, potrivit legii bugetului de stat, nu are nicio investiţie finanţată de CJ. Potrivit Legii bugetului din acest an, CJ nu a mai dat bani pentru nicio comună. Nici anul trecut”, a spus Iordache. Acesta a menţionat că este solicitat de “diverşi beneficiari” pentru a oferi consultanţă. Romeo Iordache a avut anul trecut venituri de peste 1 miliard de lei vechi. Salariile i-au adus caştiguri de 43.186 lei, la care s-au adăugat 29.370 lei sume conform acordului colectiv de muncă, adică diverse sporuri care au însemnat aproape 25.000 lei lunar. De asemenea, directorul Direcţiei de Dezvoltare a mai caştigat anul trecut 42.000 din viticultură. Potrivit declaraţiei de avere, acesta a lucrat, la Cîrligele, suprafaţa de 2,50 hectare de vie în arendă şi 5,73 hectare sub alte forme. (M. BOICU)