Politică

Miron Mitrea, memorii scrise după gratii la Poarta Albă

Iulia Crețu
2 aug 2015 1440 vizualizări
Câteva pasaje din memoriile fostului parlamentar de Vrancea au fost preluate de EVZ, în ele descriindu-se amintiri de la Revoluţie şi de la venirea minerilor u Mitrea face referire şi la fostul preşedinte Ion Iliescu, rememorând cum el şi “tribul” lui au dat pe mâna poliţiei un terorist despre care Iliescu spunea că “nu există”

Fostul parlamentar PSD şi ministru al Transportuluilor, Miron Mitrea, intră şi el în galeria selectă a “scriitoraşilor de zăbrele” care, apelând la memorii sau la diferite lucrări plagiate mai mult sau chiar integral, scot volume după volume pentru a li se reduce pedeapsa în spatele gratiilor. Miron Mitrea nu a apucat să-şi ducă la bun sfârşit mandatul de deputat PSD de Vrancea, ales în Colegiul Odobeşti, pentru că a fost condamnat la doi ani de închisoare după ce DNA l-a acuzat de fapte de corupţie. În februarie anul acesta el a fost încarcerat la Poarta Albă, judeţul Constanţa. Aici şi-a descoperit talentul scriitoricesc, după cum titrează EVZ, care a publicat o parte din “Amintiri … Subiective. Momente de istorie imediată”. Pentru că are multe de spus şi de scris, Mitrea nu exclude şi un volum doi al memoriilor. Redăm mai jos pasaje din scrierile fostului deputat de Vrancea, cel pe care Marian Oprişan îl numea “fratele Miron”, fostul parlamentar fiind cel care i-a dat credit în politica mare baronului judeţean. Foarte probabil, volumele lui Mitrea vor ajunge şi prin bibliotecilor foştilor lui colegi de partid. (I. CREŢU)

Prima zi de Revoluţie

Este seara în care Miron Mitrea, Miti, împreună cu fratele său şi doi prieteni, află că „e revoluţie şi la Bucureşti” şi pleacă, însufleţiţi, spre centru. Miti era „şeful de trib”. Ajung la Inter, la baricadă.
Necunoscuţii se îmbrăţişează, se încurajează. Se bucură de dezordine. De entuziasm… Maşini de tot felul, printre care şi un tir, sunt puse de-a latul bulevardului, spre Piaţa Romană. Peste baricadă, ici, colo, se văd ţevile mitralierelor de pe TAB-uri. ..
-Uitaţi-vă la TAB-uri. Se poziţionează să tragă.
Radu e îngrijorat.
-Dacă ăştia trag, noi suntem piftia de Crăciun. Îşi dă seama că vorbea singur... Începu să se uite după Miti. Nu era nicăieri.
Dane, l-ai văzut pe Miti?
Uluit de agitaţia şi entuziasmul din piaţă, nu se poate concentra.
-Uite-l. E în cabina unui tir. Cu încă un tip. Aduc tirul la baricadă.
Pe scara cabinei unui TIR, Miti îl dirijează pe şofer. Sunt în faţă la Inter. Se îndreaptă spre baricadă. Prea mulţi oameni. Radu se uită încordat. E un pic îngrijorat. Pe scara TIR-ului, Miti e expus. Opresc maşina în dreptul soldaţilor care închid Batiştei.
Miti îi vede şi le face semn cu mâna. Sare de pe scară şi vine la ei.
-Haideţi să mai aducem maşini pentru baricadă.
-De unde?
-Am văzut eu o dubă pe partea cealaltă a Universităţii.
Se duc acolo. Câţiva oameni se strânseseră în jurul unui camion militar…
Se urcă toţi trei în cabină. Miti la volan. Trec greu prin mulţime spre Batiştei.
-O punem lângă TIR.
Pe scări se urcaseră tineri entuziaşti. Strigau şi băteau în cabină. Parchează duba lângă TIR şi coboară…
Brusc, mitralierele de pe TAB-uri încep să tragă. În sus. Cu trasoare. Uluire. Groază. Ţipete. Se aruncă toţi pe jos. Un minut. Mulţimea se ridică. Şi huiduie, cu obidă. Mitralierele mai trag o dată. Mulţimea nu se mai sperie. Huiduie şi se îndreaptă spre baricadă.
-Haideţi în faţă, la Arhitectură! Să vedem mai bine.

„Măi, idiotule, de ce ai tras nopţile astea?”

Revoluţie. Cartierul de lângă Cişmigiu, în care locuieşte familia lui Miron Mitrea, este „lovit”, neîntrerupt, de gloanţele mitralierelor. Miti şi „tribul” lui, exasperaţi, vor să pună mâna pe „teroristul” care, în fiecare noapte, începea rafale scurte, repetate, la un cap al străzii, apoi cu bocancii grei fugea în celălalt capăt şi, din nou, zeci de rafale pe secundă.
Dimineaţa pornisem să-i căutăm vizuina. La intersecţia Cazzavilan cu Transilvaniei era o clădire paradită rău. Fusese un teatru, ceva. Sub scena dărâmată găsisem o grămadă de tuburi goale de cartuşe. Multe. Gri deschis. Mici.
-Sunt de 5,62. Un UZI ceva...
Mă uit printr-o crăpătură.
-Uite-l, e acolo!
Rezemat de perete, cu capul în piept, e „arabul”. Sigur e el. Îi cunosc bocancii. Stă nemişcat. De înălţime peste medie.
-Să intrăm. Să-l capturăm.
Radu e înfrigurat.
-Îl bat de-l rup…
În câţiva paşi suntem lângă el. Brunet. Neras. Ochii închişi. Pare că doarme. Nu e conştient de prezenţa noastră.
-Ce are mă, e mort? La piept, spânzurată de gât cu o cureluşă, atârnă arma. Mică, pătrăţoasă. Sub sacoul deschis se vede un pulover gros. De sub fesul gri iese părul negru-sârmos. Îl imobilizăm. Nu se opune. Mormăie ceva neinteligibil. Deschide nişte ochi injectaţi. Tulburi. Se înmoaie. Trebuie să-l ţinem.
-Cine eşti? Ce faci aici?
Nimic.
-Mă, idiotule, de ce ai tras nopţile astea?
Nicu îi dă o palmă peste ceafă. Nimic.
-Mă, ăsta e drogat! A fost unul singur şi după trei zile a capotat.
Îmi dau seama că are încă arma. I-o iau. Nu are nimic în buzunare...
-Şi ce facem cu el. Îl mierlim?
-Nu. Ce, ai înnebunit?
-El m-a înnebunit. Labagiul dracului. Trei nopţi m-a înnebunit şi acum face pe mortul. Nu-i cinstit…
Radu se uită la mine întrebător.
-Nici vorbă. Nu omorâm pe nimeni. Îl ducem şi-l predăm la Secţia de Miliţie. Şi gata, îl dăm dracu’.
„Arabul” a fost predat poliţiştilor, cu armă cu tot. Fără proces verbal (n.r.).
Plecăm. Seara târziu, mă uit la televizor. Ion Iliescu. Vorbea bine. Calma poporul. Vorbea de revoluţia poporului român.
-Ce a zis?
-A zis că nu au existat terorişti.
Radu râde cu poftă.
-Hai, Radule, că suntem idioţi. Gata, mi-a ajuns Revoluţia. Mâine mă duc la Autobază. Sunt sătul.
-Şi eu mă duc la fermă mâine. Mă c... pe ea de treabă.
Nicu e şi el afurisit.
-Auzi. Nu au fost terorişti... Atunci, „arabul”.. era vatman? Sau ce?

Poliţia Capitalei, în flăcări

Iunie 1990. Preşedintele Frăţia, Miron Mitrea, se întoarce de la întrunirea anuală a Organizaţiei Mondiale a Muncii şi nimereşte într- un Bucureşti asaltat de mineri. Poliţia Capitalei era cuprinsă de flăcări. Tabloul „tragediei” îi este prezentat, la sediu, de Dan, fost şef de Autobază, un intelectual pierdut printre şoferi.
-O tragedie! Cineva a dat foc unor autobuze. Şi clădirea Poliţiei Capitalei a ars.
-Cine?
-Deci, cineva a dat foc... După care au intrat jandarmii şi poliţia în Piaţă. I-au gonit pe manifestanţi.. Cu forţa. Le-au dat bătaie bună.
Mă abţin. Răbdare.
-Urlă presa că manifestanţii au dat foc. Presa lor.
-Şi?
-Păi eu am văzut cum a luat foc Capitala. Mă rog. Sediul Poliţiei…Am venit pe Calea Victoriei. În faţa Poliţiei Capitalei era un grup de oameni. Pe trotuarul de vizavi. Se uitau la clădire. La parter erau câteva geamuri deschise. Şi ştii ce era în geamuri? Saltele. Fumegau. Tot apărea o mână cu o brichetă. Dădea foc la saltele. Saltelele se stingeau. Şi fumegau.
-Din interior?
-Sigur că da. Oamenii erau vizavi. Atunci am văzut că porţile erau deschise. De tot. …Erau câţiva în mulţime care strigau şi se agitau.
-Ce strigau?
-Jos cu ei! Ne omoară! Să-i aruncăm în stradă!
-Şi?
-Şi… nimic. Ei strigau. Oamenii se uitau. Şi mâna aia tot dădea foc la saltele… Se tot opreau oameni...Şi au mai apărut vreo două grupuri. Agitaţie. „Să-i dăm jos! Armata e cu noi!”
-Ce armată?
-Păi vezi? Asta m-am întrebat şi eu. Că nu era picior de soldat. Sau jandarm. Nici poliţai. ..Într-un târziu, la o fereastră, cineva a turnat un lichid dintr-o sticlă…Şi a dat foc. Să fi văzut flăcări!
-Benzină..
-Probabil. Şi atunci lumea s-a isterizat. Şi au început să arunce cu ce găseau în geamuri.
-Şi poliţia nu a intervenit?
-Nimeni. Şi lumea a intrat în clădire. Şi au început să vină şi mai mulţi. Nebunie mare. Ca la Revoluţie.

„Minerii” de la FSN

Şeful Sindicatului Şoferilor din România, Miron Mitrea, este invitat de Ion Iliescu, la sediul FSN din Modrogan pentru a găsi, împreună, o cale de rezolvare a plecării minerilor din Bucureşti. Altfel, intervenţia TIR-urilor era iminentă. Vorbeşte şeful FSN-ului.
-Ceilalţi domni sunt liderii sindicatelor libere. CNSLR şi Cooperaţie. Suntem aici să discutăm problemele cu minerii. Au venit, au făcut ordine. Totul e în ordine. Trebuie să le…
În timp ce măcina vorbele, Miti se uita la Iordache.
-Vreau să le mulţumim sindicatelor libere pentru ajutor. Pachetele cu mâncare au fost foarte apreciate. Domnii de la CNSLR…
-Bă miliţienilor, ia nu ne mai f.....la cap cu circu’ vostru! Afară! Unde e Preşedintele? Vine, sau noi plecăm!

„Sunteţi tâmpiţi! Da’ tâmpiţi rău”

-Trebuie să detensionăm situaţia. De aceea, domnul Preşedinte vă solicită, prin acest act, să preluaţi dumneavoastră, cu şoferii, păstrarea ordinii în Bucureşti.
-Sunteţi nebuni. Suntem SINDICAT! Nu poliţie, nu jandarmi! Şi noi nu considerăm manifestaţiile paşnice, dezordine. Nu semnez nimic. Să vă semneze sindicaliştii ăştia de carton pe care i-aţi adus de recuzită.
Se uită la ceas.
-Dacă nu ajung la sediu în 40 de minute, maşinile ies în stradă. Îi găsesc în oraş, jale!
-Bine, nu semnaţi. Dar asiguraţi-ne verbal că dacă iese dezordine în Bucureşti, interveneţi.
-Bine. Dar nici picior de miner să nu mai vedem în Bucureşti…
A doua zi, după prânz, Max retrage maşinile. Spre seară, sună telefonul. Mustăciosul de la CPUN (n.r.- cel cotonogit de Max).
-Miti, avem o problemă. În Piaţa Universităţii s-au strâns 200-300 de manifestanţi.
-Şi?
-Păi am fost informat că tu răspunzi de împrăştierea lor.
-Sunteţi tâmpiţi! Da’ tâmpiţi rău. Lăsaţi oamenii în pace. Şi să nu mă mai suni. Niciodată! Trânteşte telefonul.
-Măi, Max. Mă, să ştii că suntem naivi rău. Da’ rău...

Ce părere aveţi de talentul sciitoricesc al fostului parlamentar de Vrancea?


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 1027 zile, 22 ore, 53 minute, 41 secunde
Pai avem impresia ca e un MINCINOS. Daca tot nu poate scrie adevarul, decat sa ne serveasca SF-uri despre lovitura de stat din '89 cu el in rolul de erou principal mai bine ar scrie ceva de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.