Politică

Lectorat de limba română la Universitatea Dimokritos din Grecia

Iulia Crețu
24 iul 2015 1183 vizualizări
Tinerii români din Grecia sunt încurajaţi să vorbească şi să studieze în româneşte.

În luna mai, în timpul unei vizite oficiale pe care ministrul Angel Tâlvăr, ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, a efectuat-o în Grecia, s-a parafat un protocol pentru înfiinţarea unui lectorat de limba romană la Facultatea de Limbă, Filologie şi Civilizaţie a ţărilor de la Marea Neagră din cadrul Universităţii Dimokritos. “Limba reprezintă factorul care ne leagă identitar şi ne oferă conştiinţa destinului nostru istoric. Ea este cea care uneşte dincolo de graniţe şi ne spune cine suntem. Acordul este deosebit de important deoarece ne ajută să oferim instrumente educaţionale de înalt nivel, astfel încât să putem susţine eforturile pe care le depunem în direcţia apropierii tinerilor români, dar şi de alte naţionalităţi de limba şi civilizaţia românească”, după cum a spus Tâlvăr. (I. C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.