Politică

Vrancea, judeţul care a dat doi miniştri jumătate în Guvernul Ponta

Eduard Popescu
16 iul 2015 2981 vizualizări
Pe 17 decembrie 2014 intrau în Guvern ca miniştri Angel Tâlvăr, deputat PSD de Vrancea numit ministru pentru românii de peste hotare, şi Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, care are proprietăţi la Cârligele u judecătoarea Daniela Matache are venituri mai mari decât soţul său, Iulian Matache, proaspăt uns ministru la Transporturi

Vrancea a ajuns, în aceste zile, la un număr “record” de oficiali în Guvern, cu doi miniştri şi jumătate în Guvernul Ponta. După Angel Tâlvăr, deputat PSD Colegiul Focşani-Sud numit ministru pentru românii de peste hotare, şi Graţiela Gavrilescu, legată de Vrancea prin moşteniri de familie, în Guvern a intrat şi Iulian Matache, la Ministerul Transporturilor. Acesta deţine, potrivit declaraţiei de avere, trei terenuri, o casă în construcţie la Petreşti şi un VW Passat. Matache are şi un apartament în Blocul Turn-Blocul magistraţilor, pe care familia sa a solicitat să-l cumpere în toamna lui 2012, prin hotărâre de Consiliu Local Focşani, şi l-a şi cumpărat anul trecut, în luna mai. Potrivit unei hotărâri dată de CL Focşani în octombrie 2012, familia Matache solicita cumpărarea apartamentului din Blocul Turn, oferită iniţial ca locuinţă de serviciu de autorităţile locale, în speţă Consiliul Judeţean Vrancea, judecătoarei Daniela Matache. Potrivit documentelor care însoţeau proiectul de hotărâre, locuinţa soţilor Matache era evaluată la preţul de 55.956 lei. Ministrul Matache are datorii la bănci de aproape 70.000 de euro. Potrivit declaraţiei de avere din 2014, acesta declara venituri de la Ministerul Dezvoltării de aproape 60.000 lei, în timp ce soţia sa, judecătoarea Daniela Matache a avut peste 110.000 lei.

Ministrul Tâlvăr n-are casă

Judeţul nostru este reprezentat în Guvernul Victor Ponta de doi miniştri get beget vrânceni, dar şi de un al treilea care are legături “pământeşti” cu plaiul Mioriţei. Angel Tâlvăr a fost numit ministru delegat în relaţia cu românii de peste hotare după alegerile prezidenţiale de anul trecut, pe 17 decembrie 2014. Tâlvăr a fost ales deputat PSD pe Colegiul 2 Focşani –Sud şi este vicepreşedinte al PSD Vrancea. Tâlvăr are, potrivit declaraţiei de avere, trei maşini, conturi de aproape 35.000 lei şi datorii de 150.000 lei la bănci şi nimic mai mult. La venituri, Angel Tâlvăr a câştigat anul trecut, din îndemnizaţia de deputat, aproape 90.000 lei, în timp ce soţia sa şi-a sporit veniturile după ce s-a angajat la Consiliul Concurenţei ca inspector, peste 60.000 lei, la care se adaugă şi salariul modest de profesor de peste 7.000 lei.

Gavrilescu are pădure la Cârligele

Ministerului Mediului, Graţiela Gavrilescu, are proprietăţi în Vrancea

La aceeaşi dată, pe 17 decembrie 2014, a fost numită la conducerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor Graţiela Gavrilescu, din partea PLR-ului de atunci al lui Călin Popescu Tăriceanu, formaţiune transformată în ALDE după fuziunea cu Partidul Conservator. Gavrilescu este din Ploieşti, fiind fost membru PNL, până la plecarea alături de Tăriceanu. Conform declaraţiei sale de avere, Graţiela Gavrilescu deţine proprietăţi în Vrancea, mai exact în comuna Cârligele. Aici, Graţiela Gavrilescu, împreună cu soţul ei Mihai, au ca moştenire un teren agricol de 2.000 mp şi o pădure de 5.000 mp. (Eduard POPESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
XXL, acum 3203 zile, 19 ore, 2 minute, 28 secunde
Are Angel Talvar o...."anexa gospodarie" in fosta livada din spatele garii???
dan c, acum 3203 zile, 17 ore, 41 minute, 52 secunde
de unde stii?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.