Politică

Peneliştii de la Vidra, miting după ce sediul le este ameninţat

Dan Chiriac
21 iun 2015 2174 vizualizări
"Noi am avut contract cu PDL-ul nu cu PNL-ul", susţine în replică edilul social-democrat

Reprezentanţii PNL Vidra au organizat ieri dimineaţă un miting de protest împotriva premierului Victor Ponta dar şi a modului în care, susţin ei, social-democraţii înţeleg să facă administraţie la nivelul comunei de la poarta Vrancei. "Micule nu mai spera, n-o să scapi de DNA" sau “Vidrene, e mare păcat c-avem primar condamnat”, au fost doar două dintre sloganurile afişate de liberali la întâlnire.

 Liberalii de la Vidra sunt nemulţumiţi după ce sediul în care funcţionează a fost scos la licitaţie de către primărie, operaţiune despre care susţin că ar fi o "răzbunare politică". “Am avut un contract cu Unitatea Administrativă Teritorială Vidra pe un an de zile, ce a expirat. Am făcut un act adiţional prin care am solicitat prelungirea contractului, dar ni s-a răspuns că sunt şi alte oferte pentru sediul respectiv. Noi am investit aproape 200 de milioane în spaţiul respectiv. Primarul nu a iniţiat un proiect în Consiliul Local în termenul de 90 de zile, în schimb, ne-am trezit că s-a adresat instanţei de judecată, prezentând doar actul iniţial, fără a mai pune la dosar solicitările noastre pentru actul adiţional. Ne-am trezit cu o înştiinţare de la executorul judecătoresc că trebuie să eliberăm sediul în termen de 8 zile. Avem cinci zile pentru contestaţie”, spune Daniel Moroşanu, copreşedinte al PNL Vidra.

Acesta a fost un bun pretext pentru ca liberalii să iasă în stradă la Vidra şi să strige împotriva edilului social-democrat, care a fost condamnat în 2011 la 1 an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Primarul Nică Micu, fost partener în USL cu liberalii, spune însă că dreptatea este de partea primăriei. “Este o mare diferenţă! Noi am avut contract cu PDL-ul nu cu PNL-ul. PNL-ul nici măcar nu a formulat o cerere pentru un spaţiu cu destinaţia de sediu pentru partid. Dacă vor face cerere o vom supune pentru aprobare în termen de 90 de zile, în Consiliul Local. Nu ne opunem indiferent de culoarea politică”, spune diplomat edilul de la Vidra. De precizat că liberalii nu plăteau chirie pentru spaţiul respectiv, acesta fiind taxat cu 0 lei, potrivit unei hotărâri de consiliu local, având destinaţia de sediu pentru partidele politice. Cum vor să arate că îşi iau în serios rolul de opozanţi ai PSD în Vrancea, liberalii promit să organizeze mitinguri antiguvernamentale şi în alte localităţi din judeţ, pentru a vedea cum se mobilizează liderii din teritoriu în perspectiva contopirii celor două partide de dreapta. Nini Săpunaru le-a dat notă bună copreşedinţilor PNL de la Vidra, Daniel Moroşanu şi Titel Şaigău, după acţiunea de ieri, chiar dacă la miting au fost aduşi şi liberali de prin alte localităţi. (Dan CHIRIAC) 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
COSTICA, acum 3224 zile, 1 ora, 55 minute, 41 secunde
Anchetati-i ,d-lor,pe toti de pe raza comunei ,nu numai in centrul Vidra,luati satele in ordine.Traiesc mafiotii din furt si stramb din nas catre restul satenilor.Din munca cui au luat?Din drepturile citeste integral
vasile, acum 3225 zile, 1 ora, 5 minute, 13 secunde
In sfarsit se misca un pic lucrurile si in vidra!bravo tinerilor din comuna ca au curaj si au inițiative!ei vor fi cei de maine
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.