Politică

Un parlamentar de Vrancea duce banii acasă cu geamantanul!

Mihai Boicu
19 iun 2015 3762 vizualizări
Senatorul Cristian Dumitrescu a câştigat o căruţă de bani anul trecut.Familia Dumitrescu a avut venituri de peste 7 miliarde lei vechi în 2014.Deşi nu prea se remarcă făcând ceva deosebit pentru Vrancea, Cristian Dumitrescu este prolific în a câştiga bani ca senator, profesor universitar, notar sau autor, iar la petrecerile familiei banii curg.In schimb deputatul liberal Săpunaru mare are, oficial, doar indemnizaţia de deputat de când s-a retras formal din firma de proiectări a cumnatului său

Familia senatorului Dumitrescu s-a descurcat din punct de vedere financiar anul trecut foarte bine, câştigând din activităţile desfăşurate nu mai puţin de 713.509 lei. Cristian Dumitrescu câştigă bani din cinci surse. Ca senator a avut venituri de 68.400 lei, de la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, condusă de soţia sa, a obţinut 95.772 lei, iar ca notar public încă 81.675 lei. Drepturile de autor i-au adus senatorului o sumă mică, de doar 413 lei. În schimb, din închirierea unui imobil a luat 60.000 lei. Soţia sa, Corina Dumitrescu, a avut în 2014 un venit de 254.151 ca rector la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”. Asociaţia de cultură “Dimitrie Cantemir” i-a mai adus în buzunar încă 79.869 lei. Corina Dumitrescu este şi membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), de unde a primit o leafă în valoare de 54.330 lei. Din chirii, parlamentarul care vine foarte rar în judeţ a avut venituri de 19.899 lei. Cristian Dumitrescu a mai obţinut anul trecut 15.000 de euro din vânzarea unui autoturism fratelui său, Bogdan Dumitrescu, căruia i-a acordat şi un împrumut în nume personal de 50.000 de euro. În acest an, soţia senatorului de Vrancea a achiziţionat al cincilea apartament al familiei, situat în Bucureşti, cu o suprafaţă de 67 mp.

Un botez de 23.650 euro şi 27.565 lei

Pe lista bunurilor obţinute se află şi o pictură în ulei, estimată la 5.000 lei, primită cadou la aniversare de la colegii senatori. Parlamentarul nu spune şi cine este autorul lucrării. Se poate spune că senatorul este un împătimit al artei, pentru că are o colecţie de tablouri şi de sculpturi care valorează  81.100 euro. Pentru că veniturile au fost mari, familia Dumitrescu a reuşit să pună deoparte în conturi aproximativ 30.000 de euro, în acest an. Fiul senatorului, Petru Cristian Dumitrescu, a primit cadouri în urma unei petreceri de botez în valoare de 23.650 euro şi 27.565 lei. Nici al doilea senator de Vrancea nu se poate plânge că i-a mers rău. Social-democratul Petru Filip a obţinut, alături de soţia, câştiguri de 289.412 lei. Pe lângă leafa de la Senat, acesta a mai obţinut venituri de la Universitatea “Dimitrie Cantemir”, Universitatea Agora din Oradea, precum şi 48.000 lei, drepturi de cazare.

Nini Săpunaru are o soţie intreprinzătoare

Liberalul Nini Săpunaru (foto alaturi de sotie) nu mai are, oficial, legături cu firma de proiectări Euro Proiect SRL, la care a avut 49,5% din acţiuni. Acest lucru s-a cunoscut în veniturile acestuia, care au scăzut, potrivit ultimei declaraţii avere. Anul trecut, şeful PNL Vrancea a încasat 64.638 lei ca deputat. Soţia sa a avut venituri de 22.100 lei din salariile obţinute ca psiholog la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani, la care s-a adăugat 8.985 lei de la cabinetul psihologic pe care îl are în Focşani. În 2013, Nini Săpunaru a încasat în plus dividende de la Euro Proiect pentru anul 2012 în valoare de 166.964 lei. Ieşirea acestuia din firmă s-a produs în contextul în care atunci când a fost la un pas de a fi nominalizat ministru al Transporturilor de PNL a apărut informaţia că firma Euro Proiect este cercetată de procurorii DNA. În calitate de psiholog, Camelia Săpunaru are încheiate şapte contracte de prestări servicii cu Şcoala Gimnazială Slobozia Bradului, Spitalul Judeţean, Administraţia Pieţelor Focşani, Şcoala cu clasele I – VIII Vizantea – Livezi, Şcoala Gimnazială Sihlea, Şcoala Gimnazială Jariştea, Grupul Şcolar "Grigore Gheba" Dumitreşti. Unele dintre aceste instituţii au liberali la conducere, ceea ce denotă că soţia parlamentarului ţine aproape de liberalii soţului.

Şi soţia lui Neagu Murgu face bani

Deocamdată, dintre deputaţii de Vrancea mai au publicate declaraţiile de avere cei doi parlamentari de la UNPR, Laurenţiu Ţigăeru Roşca şi Neagu Murgu. Dacă despre primul s-a mai scris, la Neagu Murgu nu sunt mari schimbări faţă de anul trecut. Deputatul a luat cam aceiaşi bani, însă soţia s-a remarcat pe plan profesional la firma de asigurări Euroins, unde a lucrat şi el înainte de a ajunge în Parlament. Salariul soţiei deputatul a crescut de circa trei ori într-un an, de la 38.712 lei în anul 2013, la 123.498 în 2014. Cel mai înstărit parlamentar de Vrancea rămâne Laurenţiu Ţigăeru Roşca, datorită afacerilor din confecţii şi nu numai. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
cetateanu'', acum 3231 zile, 20 ore, 6 minute, 52 secunde
In Vrancea pe laga deputatii si senatorii autohtoni ,aici au mai poposit si altii de pe alte meleaguri,oameni care nu au mai incaput pe listele din judetele lor,ori la ei acasa nu ai mai vota nici citeste integral
je, acum 3232 zile, 4 ore, 37 minute, 26 secunde
Cei care voteaza hoti, incompetenti corupti, nu sunt victime! Acestia sunt compici!
g, acum 3232 zile, 19 ore, 34 minute, 49 secunde
hoti corupti...aschia pnl nu sare departe de trunchiul psd
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.