Politică

Doi preşedinţi îl pun la zid pe deputatul Nica: “lupta anticorupţie trebuie să continue cu toată forţa”

Iulia Crețu
8 mai 2015 920 vizualizări
Fostul şef al statului l-a numit pe Ciprian Nica şi pe colegii săi care au propus o serie de modificări ale Codului Penal drept “imbecili”

Deputatul PSD de Focşani, Ciprian Nica, şi-a atras critici din toate părţile din cauza propunerii sale de modificare a Codului Penal. După ce baronul Marian Oprişan l-a forţat să-şi retragă semnătura de pe proiectul care aducea atingeri luptei anticorupţie, şi doi preşedinţi s-au pronunţat dur la adresa parlamentarului social democrat de Focşani. Klaus Iohannis a declarat că modificările pe care le visa Nica sunt “neavenite”, adăugând că are o părere foarte proastă despre aceste iniţiative şi că lupta anticorupţie trebuie să continue în toată forţa. “Am o părere foarte proastă despre aceste modificări iar aceeaşi părere evident că o au şi alţii care au exprimat îngrijorările în spaţiul public. Nu sunt de acord cu ele, mai simplu. După părerea mea, lupta anticorupţie trebuie să continue în toată forţa şi cu toată forţa”, a spus, ieri, preşedintele Klaus Iohannis. Mesajul la adresa iniţiatorilor a fost cu mult mai dur din partea fostului şef al statului, Traian Băsescu, care i s-a adresat lui Ciprian Nica cu termenul “imbecil”, într-o postare pe facebook. “Opriţi-vă, imbecililor! Un grup de parlamentari a început o bătălie nemiloasă cu codul penal şi cu justiţia pentru a înlocui sintagma «suspiciuni rezonabile» cu sintagma «indicii temeinice». Eu, ca om politic, susţin că formularea actuală trebuie să rămână pentru că dă un spectru foarte larg de apreciere judecătorului. Încercarea de a-l încorseta pe judecător în criterii înguste, la aprecierea arrestării preventive, ar fi o greşeală şi, în mod categoric, problema sistemului nostru judiciar nu este aici, deci opriţi-vă!”, a spus şi Băsescu. Ciprian Nica împreună cu alţi opt deputaţi ai PSD şi unul de la minorităţi au iniţiat un proiect de modificare a Codului de Procedură Penală şi a Codului Penal, care prevede că măsurile preventive pot fi dispuse doar dacă există “probe concrete din care rezultă dincolo de orice îndoială că persoana a făcut infracţiunea”. Modificările cerute de social democraţi “dezbrăcau” judecătorii de instrumentele de lucru. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.