Politică

Tudorache Dumitrache despre Săpunaru şi Secară: “trădători” şi “şobolani”

Iulia Crețu
15 apr 2015 1745 vizualizări
După ce înainte de sărbătorile pascale, conducerea IRL Vrancea, prin Tudorache Dumitrache, formaţiune care a fost absorbită în PDL şi ulterior în PNL, trimitea scrisori filosofice deputaţilor liberali Nini Săpunaru şi Florin Mihail Secară, acum, Tudorache revine în clar, cu acuzaţii

Se ştie foarte bine că acesta a avut divergenţe cu Săpunaru în vechiul PNL, iar acum are câteva cuvinte dure şi pentru Secară. Totuşi, după cum se poartă printre politicieni în ultima perioadă, scrisoarea deschisă nu este trimisă în interiorul partidului ci pe facebook, la vedere. Tudorache Dumitrache îi numeşte pe cei doi parlamentari “trădători”, pierzători şi “şobolani”. “Dacă în cazul deputatului Nini Săpunaru era previzibilă eşuarea proiectului politic USL, deci PSD-PNL, în cazul domnului deputat Florin Mihail Secară, «cometă» a politicii vrâncene, slabă nădejde să sperăm într-o nouă politică, când acesta într-un timp extrem de scurt trecând fără reţinere de la un partid la altul, de la o doctrină la alta, îmi întăreşte convingerea că are reflexul şobolanului care părăseşte corabia”, scrie reprezentantul IRL. La finalul scrisorii, acesta emite şi concluzia, care ne face să credem că apele nu vor fi deloc liniştite. “Situaţia creată mă face să fiu mai mult decât explicit, aducând în discuţie cuvintele atribuite de Plutarh lui Cezar: «iubesc trădarea dar îi urăsc pe trădători»”, scrie Tudorache Dumitrache. Deocamdată, cei doi deputaţi PNL nu au reacţionat. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
irlvrancea, acum 1039 zile, 4 ore, 37 minute, 26 secunde
Citesc întotdeauna cu maxima atenție comentariile voastre și, fie ca sunteți identificabile ori anonimi, nu am un motiv temeinic sa va suspectez de rea credință ci doar de necunoașterea citeste integral
Detectivul, acum 1039 zile, 15 ore, 36 minute
Nu asa se face politica domnule Tudorache. Nu-i tin partea lui Sapunaru sau Secara dar nu poti musca maina cainelui care te-a hranit. Aflu acum ca ai luat bani de la ATOP. Rusinica
Nini, acum 1039 zile, 14 ore, 46 minute, 20 secunde
Alin Dobre, este de apreciat ca tu nu musti mâna care te-a hrănit. Felicitări! Nini
chicane, acum 1039 zile, 12 ore, 25 minute, 21 secunde
si la CJ e unu care nu musca mana celui care l-a hranit .. din ce spune lumea, freaca menta la ultimul etaj, ofticat ca nu a fost in stare sa il puna Lau la Mediu la Bucale ! s-a reintors la CJ si citeste integral
Trofin Tudorel, acum 1039 zile, 15 ore, 46 minute, 21 secunde
Mulțumesc adversarilor mei pentru reclama. Cat despre Tudorache, nu este militar. A lucrat la popota cu Neagu Murgu.
gheorghe, acum 1039 zile, 16 ore, 18 minute, 32 secunde
In sfarsit se spune un mare adevar in ce priveste liberali vranceni adica in opinia mea pseudo liberali -secara si sapunaru ,unul liberschimbist iar celalalt un arivist si lipsit de caracter ! o citeste integral
Despre onoarea militarilor luptaciosi in politica, acum 1039 zile, 16 ore, 53 minute, 30 secunde
Cum se arata acesti eroi ai natiei romane mari luptatori politici abia atunci cand poftele personale nu le sunt indeplinite. Pai sa vedem de ce Tudorache nu mai este de acord cu USL: a pierdut locul citeste integral
Low, acum 1039 zile, 19 ore, 57 minute, 41 secunde
Dar despre Trofin, nimic?! Eu cred ca Trofin este însuși șobolanul despre care se face vorbire. Acest tânăr care si-a umflat artificial declarația de avere pe hârtie înainte sa ajungă la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.