Politică

Nicu Tănase: “Băsescu va compensa problemele de imagine create PMP de scandalul Udrea”

Iulia Crețu
9 feb 2015 1183 vizualizări
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, ar putea face un turneu politic de promovare a PMP în vederea pregătirii anului 2016, când sunt alegeri locale şi parlamentare

Nicu Tănase, preşedintele PMP Vrancea, a fost desemnat membru supleant în Comitetul Executiv Naţional al PMP, la alegerile din interiorul partidului care au avut loc sâmbătă. Atunci, deputatul Eugen Tomac a fost reales preşedinte al PMP, votul derulându-se în prezenţa în sală a fostului şef al statului, Traian Băsescu, şi în lipsa Elenei Udrea, implicată într-un imens scandal de corupţie. După ce a fost dusă cu mandat la DNA şi pusă sub urmărire penală şi control judiciar, Elena Udrea a luat decizia de se autosuspenda din functia de preşedinte al Partidului Miscarea Populară. Fost ministru, în prezent deputat, Udrea este urmărită penal în Dosarul Microsoft şi a fost pusă de procurorii DNA sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, până la data de 29.03.2015. Udrea este acuzată de spălare de bani şi fals în declaraţii de avere şi nu are voie să părăsească municipiul București, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului. Elena Udrea mai este acuzată de procurorii DNA că a dobândit şi folosit bunuri despre care ştia că provin din infracţiuni. În aceste condiţii, Nicu Tănase este de părere că Elena Udrea nu mai este atât de “bună pentru PMP”, aluzie la sloganul ei din campania electorală la preşedinţie, şi spune că Mişcarea Populară speră ca Traian Băsescu să fie locomotivă pentru formaţiunea politică, în pregătirea anului electoral 2016. “Sunt foarte optimist în ceea ce priveşte alegerile locale şi cele parlamentare din 2016. Sperăm ca până atunci să ajungem la o intenţie de vot de 20%. Faptul că organizaţia Vrancea este între primele zece din ţară ne dă speranţe că acest scor este de atins. Traian Băsescu ne dă speranţe mai mari, are un electorat pe care sperăm să-l atragem de partea noastră. Pentru că ştim că Băsescu este partenerul nostru, vom deschide partidul către cei care nu au probleme cu justiţia. Scandalul Elena Udrea ne afectează destul de mult, ea trebuie să-şi lămurească problemele din justiţie. Faptul că-l avem pe Băsescu alături de noi compensează problemele cu Elena Udrea”, a declarat Nicu Tănase, preşedintele PMP Vrancea. Acesta a adăugat că fostul preşedinte al statului Traian Băsescu va merge într-un turneu politic prin toată ţara de sprijinire a Partidului Mişcarea Populară. (Iulia CREŢU)





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
@???? si laris, acum 1398 zile, 5 ore, 25 minute, 41 secunde
Costica...!!!!.??? Fa lampa mai mica! Stai linistit acasa "Seneca de Focsani" iar parerile tale fac zero lei! Ti-ai luat frustratii tai frati, gata!
lars, acum 1398 zile, 9 ore, 19 minute
DACA TU NICULE TANASE CE ESTI LA VIRSTA TA SI RAPORTINDU-TE LA VREMURILE PE CARE LE TRAIM TU CREZI CA SPAIMA STICLELOR DE TARIE MAI ARE UN CUVINT DE SPUS IN POLITICA ROMINEASCA TE MINTI SINGUR!BAI citeste integral
????, acum 1398 zile, 11 ore, 30 minute, 50 secunde
Cita minte sa nu ai si sa afirmi asa ceva ,,Basescu va compensa deficitul de imagine”. Voi sunteti la 2% intentie de vot si vreti sa ajungeti la 20%. Nici cind s-a infiintat partidul(dupa citeste integral
Ionica, acum 1398 zile, 12 ore, 5 minute, 26 secunde
D-L Cetatean am curajul sa pun ramasag ca Basescu nu va avea probleme cu justitia.El este un politician abil ,are experenta si nu s-a compromis cu hotia si-i merge mintea .Timpul le va rezolva.E citeste integral
cetatean, acum 1398 zile, 13 ore, 28 minute, 8 secunde
Dl Tanase este optimist, Traian va avea cat de curand probleme cu justitia, nu degeaba isi baga Elena degetul in nas aseara , PMP fara Elena si Traian, sanse minime in campanie,sucesuri d-le Tanase !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.