Prefectul Halici, nemulţumit de programul prin care săracii au primit alimente de la U.E.
Programul prin care cei mai săraci dintre vrânceni primesc pachete cu alimente de la Uniunea Europeană merge şi nu prea în Vrancea. Chiar prefectul Nicuşor Halici s-a arătat nemulţumit de modul de derulare al acestui program care se află în competenţa Ministerului Fondurilor Europene. “Nu sunt mulţumit, începând de la negocierea şi identificarea grupurilor ţintă care beneficiază de acest program şi până la distribuirea ultimului pachet în cel mai îndepărtat colţ al judeţului”, a spus Nicuşor Halici în cadrul şedinţei comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice ce s-a desfăşurat ieri la sediul Prefecturii. Reprezentantul Guvernului în Vrancea a mai spus că în alţi ani programul a mers mult mai bine şi în condiţiile în care primarii aveau un cuvânt de spus în stabilirea persoanelor care urmau să primească pachete cu alimente. Aceasta în condiţiile în care listele cu beneficiarii au venit direct de la Ministerul Fondurilor Europene.
Unii au primit prea mult, alţii prea puţin
În Vrancea au ajuns mai multe pachete decât ar fi trebuit, iar listele nu pot fi suplimentate fără acordul Ministerului. În patru localităţi au ajuns mai puţine pachete, Bilieşti, Milcovul, Păuneşti şi Ţifeşti, iar în celelalte localităţi numărul a fost mult mai mare. Se înregistrează un surplus de aproximativ 20% faţă de necesar. “Pentru judeţul nostru au fost alocate 184.108 pachete, potrivit actului adiţional la contractul de furnizare de pachete cu alimente încheiat între Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de achizitor, şi SC Pambac SA Bacău, în calitate de furnizor. În urma unei analize privind numărul de pachete alocate unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Vrancea, comparativ cu numărul de persoane înscrise în listele de beneficiari care au primit cupoane, transmise de Ministerul Fondurilor Europene, s-au constatat diferenţe în plus sau în minus între numărul de pachete alocate şi numărul necesar, luând în calcul beneficiarii de pe listele suplimentare. În acest context, s-a creat o problemă socială, punând în dificultate procesul de distribuire a ajutoarelor şi stârnind reacţii nedorite din partea altor categorii defavorizate care nu se încadrează în prevederile HG nr. 799/2014”, se arată în raportul prezentat la Prefectură. Prefectura solicită astfel includerea în listele de beneficiari şi a altor categorii de persoane defavorizate. Autorităţile mai spun că până în prezent nu au fost semnalate probleme la recepţia calitativă a produselor. (Raluca MANOLACHE)