Politică

Dr. Gheorghe Cocioabă a trecut la cele veşnice

Iulia Crețu
20 ian 2015 7930 vizualizări
D upă o carieră de 41 de ani, medicul Gheorghe Cocioabă s-a stins din viaţă în această dimineaţă u în 2004 a fost decorat de către preşedintele ţării, la acea dată Ion Iliescu, cu ordinul meritul sanitar în grad de ofiţer

Sistemul sanitar este în doliu după ce un alt medic vrâncean a ajuns în lumea celor drepţi. Este vorba de doctorul Gheorghe Cocioabă, care profesa de 41 de ani la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani. Medicul s-a stins din viaţă în noaptea de luni spre marţi, acesta fiind găsit fără suflare în propria locuinţă de către membrii familiei. Se pare că medicul a murit în somn, pe fondul problemelor de sănătate de care suferea. Cadrele de la Spitalul din Focşani regretă nespus decesul acestuia şi spun că dr. Gheorghe Cocioabă, în vârstă de 72 ani, a fost un adevărat profesionist şi prieten. "A fost un model de înţelegere şi pasiune pentru profesie, un coleg bun şi îngăduitor, un Om adevărat. O viaţă închinată oamenilor suferinzi s-a încheiat. Răman frumoase şi pline de substanţă amintirile... Rămas bun, Domnule Doctor... Îmi veţi lipsi. Dumnezeu să vă ierte! Cu profund respect şi preţuire pentru tot ceea ce aţi dăruit pană în ultima zi a vieţii", este mesajul doctoriţei Luminiţa Băluţă, colegă de la Spitalul Judeţean. Şi conducerea Spitalului are un mesaj de condoleanţe. „Dispariţia fulgerătoare a domnului doctor Gheorghe Cocioabă ne-a marcat pe toţi. Regretăm profund cele întâmplate. A fost un adevărat profesionist care şi-a dedicat întreaga viaţă spitalului şi pacienţilor. L-am iubit cu toţii pe domnul doctor. Pentru noi a fost şi va rămâne un exemplu atât ca medic, cât şi ca om. Sincere condoleanţe! Dumnezeu să-l odihnească”, este mesajul managerului de la Spitalul Judeţean, Constantin Mîndrilă.

Dr. Cocioabă, decorat de Iliescu în grad de ofiţer

Dr. Gheorghe Cocioabă, şeful Centrului Judeţean de Diabet de la Spitalul din Focşani, avea în spate 41 de ani de experienţă în sănătate. Pentru mulţi ani a fost singurul specialist în acest domeniu de la spital şi avea în grijă mii de bolnavi de diabet şi boli de nutriţie. Dacă la începutul carierei sale, medicul se îngrijea de cei aproximativ 800 de bolnavi, în momentul de faţă numărul acestora ajunge la peste 10.000, pacienţi care vin periodic pe la cabinet.  “Întotdeauna m-a atras să ajut bolnavii, oamenii care sunt în suferinţă. Când eram mic, în clasele primare, era un meşter care s-a rănit şi m-am adus repede şi l-am pansat.  Mi-a spus că trebuie să mă fac medic chirurg. Acele vorbe mi-au rămas în minte şi pe urmă făcând gimnaziu, liceul, întotdeauna mi-a plăcut să fiu în grupele de ajutor sanitar. Plecând de aici am ajuns ce sunt acum", ne spunea medicul diabetolog în urmă cu câţiva ani.  Medicul, care era căsătorit şi avea un băiat, a fost şi răsplatit pentru eforturile depuse în sistem. În 2004 a fost decorat de către preşedintele ţării, la acea dată Ion Iliescu, cu ordinul meritul sanitar în grad de ofiţer. Nu trebuie să uităm că medicul Cocioabă a fost cel care a iniţiat “Serbarea Pomului de Crăciun”, acţiune organizată în preajma sărbătorilor de iarnă pentru copiii dependenţi de insulină. Anul trecut a luat fiinţă Asociaţia Copiilor şi Tinerilor cu Diabet în judeţul Vrancea “Gheorghe Cocioabă”, organizaţie nonguvernamentală, nonprofit, cu personalitate juridică a cărei scop este de a promova, sprijini şi apăra interesele copiilor şi tinerilor diabetici, respectiv a familiilor acestora. Medicul diabetolog urmează să fie condus pe ultimul drum de cei dragi. Trupul acestuia este depus la Biserica “Sf. Pantelimon” Focşani, din incinta unităţii spitaliceşti cu acelaşi nume. (Raluca MANOLACHE)


Doctorul Cocioabă a decedat noaptea trecută

Doctorul Gheorghe Cocioabă, şeful Centrului Judeţean de Diabet, a fost găsit decedat noaptea trecută.

Potrivit unor surse medicale, doctorul, care avea 72 de ani, a fost găsit fără suflare în pat, de către familie. Se pare că a murit în somn ca urmare a unui atac de inimă. Familia a chemat un echipaj de ambulanţă, dar nu s-a mai putut face nimic pentru ca doctorul să fie readus la viaţă. Din ce se ştie, medicul suferea de afecţiuni cronice pentru care se trata chiar în centrul de diabet, însă nu a renunţat la profesie. Gheorghe Cocioabă era singurul medic de la Spitalul Judeţean specializat în medicină internă, boli de nutriție și diabet, care avea grijă de cei peste 10.000 de vrânceni afectaţi de diabet. Decesul său pune probleme spitalului din acest punct de vedere, mai ales că doctorul ieşise la pensie dar a preferat să-şi continue munca în spital. Ziarul nostru transmite condoleanțe familiei. Revenim cu amănunte.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 10

Adaugă comentariu
Vasilisia Lazăr-Grădinariu, acum 3376 zile, 8 ore, 14 minute, 32 secunde
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Nu pot sa-mi imaginez fara el cabinetul acela la care veneau zilnic sute de oameni. :( Iata ca si ingerii mor! Condoleante familiei!
ema, acum 3376 zile, 8 ore, 17 minute, 21 secunde
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA!
Dan, acum 3376 zile, 17 ore, 11 minute, 45 secunde
DR.GH.COCIOABA,A URCAT LA CER,SA TRATEZE "INGERIII CU ARIPI DULCI DE ZAHAR!"DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA!
Grigore Hanta, acum 3376 zile, 17 ore, 13 minute, 12 secunde
Patronatul Medicilor de Familie din Vrancea regreta trecerea la cele vesnice a celui care a fost DR GHEORGHE COCIOABA, un om deosebit, un coleg adevarat, un profesionist recunoscut. Multi vor fi in citeste integral
ionia, acum 3376 zile, 19 ore, 7 minute, 49 secunde
D-zeu sa-l ierte! Mai avem si alt medic ptr diabetici la Focsani? Eu am auzit doar de el .. ?
urloiu, acum 3377 zile, 3 ore, 55 minute, 1 secunda
Vrancea a pierdut un mare OM,un mare medic,la care veneau sute de oameni saptaminal la dinsu,il vor regreta, isi vor aduce mereu aminte de accel medic care a fost parintele bolii de diabet. Dumnezeu citeste integral
lenuta, acum 3377 zile, 6 ore, 28 minute, 3 secunde
Dumnezeu sa l odihneasca ! A fost un dr.f bun!
mariana, acum 3377 zile, 10 ore, 21 minute, 57 secunde
DUMNEZEU SA L ODIHNEASCA Condoleante familiei
postelnicu romeo-paul, acum 3377 zile, 10 ore, 34 minute, 21 secunde
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Condoleante familiei!
MARIA, acum 3377 zile, 15 ore, 13 minute, 24 secunde
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.