Politică

Schimbări la început de 2015 la Camera Deputaţilor: Mitrea demisionează de teama justiţiei

Iulia Crețu
5 ian 2015 1006 vizualizări
La finele lui 2014, Mitrea a anunţat retragerea din PSD şi a anunţat că la începutul lui 2015 va demisiona din Parlament u decizia sa ar putea avea ca explicaţie dosarul de corupţie în care a fost condamnat la doi ani cu executare (decizie nedefinitivă), în încercarea de a găsi o judecată mai blândă

Debutul anului 2015 va aduce o modificare în componenţa parlamentarilor de Vrancea. PSD îşi va restrânge rândurile, asta dacă deputatul Miron Mitrea se va ţine de cuvânt şi va demisiona din Parlament, aşa cum a spus anul trecut, după alegerile prezidenţiale. Social democratul Miron Mitrea a demisionat deja din PSD, în substraturile deciziei sale fiind şi repercusiunile pe care dosarul său în instanţă le are. Mitrea este judecat pentru corupţie, iar gestul său de a demisiona l-ar putea ajuta prin judecarea dosarului său la o instanţă inferioară. Acelaşi gest l-a făcut, în trecut, parlamentarul Dan Voiculescu (PC), care a demisionat sperând la o judecată mai blândă. Pedeapsa cu închisoare pentru preşedintele fondator al PC, care este şi patronul Antenelor, a arătat că indiferent că pleacă sau nu din Parlament, braţul legii este lung. Instanţa supremă l-a condamnat, în 2014, pe Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind construcţiile de la casa mamei sale, decizia nefiind însă una definitivă. Judecătorii instanţei supreme au decis să îl condamne pe Miron Mitrea la doi ani de închisoare pentru luare de mită, la care se adaugă interzicerea unor drepturi după executarea pedepsei, tot pe o durată de doi ani. Instanţa l-a achitat pe Mitrea pentru instigare la fals şi a mai dispus încetarea procesului penal în cazul său pentru uz de fals. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus confiscarea a 169.440 de lei de la Mitrea şi a fost menţinut sechestul asigurător pus de procurori. După ce Victor Ponta a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Klaus Iohannis, Mitrea a anunţat că se retrage din PSD, acuzând “decizii netransparente în partid”. “Intrarea şi ieşirea din politică sunt chestiuni personale. Deci am decis că mă retrag din politică şi sigur, nu pot să rămân în partid sau în Parlament”, a spus Mitrea. Miron Mitrea ocupa şi funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. El este deputat PSD de Odobeşti. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Horia, acum 1020 zile, 18 ore, 18 minute, 40 secunde
O sa va bage astia pe toți la Puscarie , dacă ați fost prosti si nu ați dat amnistie
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.