Politică

Le-a ajuns cuţitul la os: au făcut petiţie online pentru demiterea lui Bacinschi

Iulia Crețu
5 dec 2014 1603 vizualizări
Joaca de-a demisia şi de-a împărţitul atribuţiilor primarului Focşaniului Decebal Bacinschi, i-a făcut pe caţiva focşăneni să iniţieze o petiţie online în care să ceară demiterea edilului social democrat

Focşănenii se declară nemulţumiţi de modul în care arată oraşul, de calitatea slabă a lucrărilor efectuate în municipiu, care au stricat Piaţa Unirii şi care au lăsat şantiere prin cartierele targului, şi cer alegerea unui alt gospodar. În ciuda mobilizării exemplare din online de la alegerile prezidenţiale, este greu de crezut că acest demers de înlăturare a lui Bacinschi de la Primărie să ducă undeva. “Datorită lucrărilor de proastă calitate efectuate de firmele abonate la bani publici, străzile din municipiul Focşani au devenit în ultima perioadă aproape impracticabile. Piaţa Unirii, o lucrare de milioane de euro, se degradează de la an la an, iar clădirile din Grădina Publică tronează neocupate în peisajul dezolant. Pentru finalizarea lucrărilor din cartierul Mandreşti, Primăria Focşani şi-a fixat ca termen luna noiembrie, luna noiembrie e pe sfarşite iar lucrările sunt departe de a fi terminate. Decebal Bacinschi s-a discreditat profund în faţa locuitorilor municipiului Focşani şi nu credem că mai are autoritatea morală pentru a se afla în fruntea acestui oraş, iar alegerile din 2016 reprezintă un termen prea îndepărtat pentru ca acesta să fie înlocuit”, se arată în petiţia din mediul virtual care îi cere edilului să plece. În ciuda faptului că mulţi focşăneni se declară nemulţumiţi de activitatea primarului în funcţie, pentru înlăturarea sa ar fi nevoie de un referendum care să fie solicitat de 25% din populaţia cu drept de vot din Focşani. Potrivit datelor din Recensămantul din 2013, în Focşani ar locui în jur de 74.000 de oameni. Ieri dimineaţă, numai şapte persoane semnaseră pentru solicitarea virtuală de pe petitieonline.com. Referitor la zvonurile care au circulat după alegeri privind o posibilă demisie a lui Bacinschi, primarul nu le-a confirmat spunand că are un mandat de dus la final. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Cetateanul de serviciu, acum 1173 zile, 7 ore, 7 minute, 58 secunde
Un oras mic dar urat si murdar . Nu se face curatenie decat in piata Unirii si alte 2, 3 strazi. In rest colcaie murdaria si gunoaiele. Spatiile verzi ( cele paralele cu sosele) nu sunt sapate si citeste integral
danb, acum 1174 zile, 1 ora, 28 minute, 8 secunde
In actualele conditii cerute de lege primarul e mai greu de dat jos prin referendum decat prin alegeri. In schimb s-ar putea baga primaria in faliment destul de usor si implicit locul primarului ar fi citeste integral
jurnalist, acum 1174 zile, 5 ore, 38 minute, 28 secunde
PSD-ul nu o sa dispara cand vor unii . O sa vedeti ca vor fi din ce in ce mai putini cei care doresc acest lucru . In ceea ce priveste DNA-ul dupa 21 decembrie o sa faca curatenie dar in tabara lui citeste integral
cititor, acum 1174 zile, 6 ore, 23 minute, 41 secunde
PSD-ul acuzat de minciuna,aroganta,ipocrizie,demagogie si corupție,trebuie reformat.Este greu pentru ca de la centru s-a cerut unitatea partidului,ceea ce in traducere libera poate însemna apelul la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.