Politică

VIDEO!!!Primarii campioni pentru Iohannis îi cer lui Ponta să-şi respecte promisiunile

Iulia Crețu
20 nov 2014 2158 vizualizări
Un edil democrat şi unul liberal au obţinut primele două cele mai bune scoruri pentru Klaus Iohannis în Vrancea u Bratosin de la Urecheşti şi Toma de la Jariştea îi cer lui Ponta să facă drumul şi să dea alimentele promise oamenilor în campanie

Primarii din Urecheşti şi Jariştea, Nistor Bratosin şi Cătălin Toma, au obţinut cele mai bune scoruri în Vrancea, în turul doi, pentru preşedintele Klaus Iohannis. Deşi au ajutat pentru ca acesta să ajungă la Cotroceni, edilii liberali îi solicită lui Victor Ponta să-şi respecte promisiunile din campanie, asta cu toate că primarii cred că acum vorbele sale vor fi şi mai goale de conţinut. Bratosin de la Urecheşti a revenit cu rugămintea către omul lui Victor Ponta, baronul PSD Marian Oprişan, de a astupa gropile din drumul judeţean care străbate comuna. Primarul îi spune, ironic, lui Oprişan că între timp nu mai are de plombat 500 de gropi, ci doar 300, dar ceva mai mari. “Spune Oprişan că aşteaptă investitori şi le dă teren pe degeaba. Dar ce a făcut Oprişan în cei 20 de ani? Că la Urecheşti s-au făcut investiţii doar în afara comunei, pe drumuri forestiere, au făcut trei poduri, din care două inexistente. La Urecheşti au fost numai arierate şi niciun ajutor. Nu mai avem 500 de gropi, ci 300 pentru că, de atât timp, s-au unit una cu alta şi au devenit mai mari”, a spus primarul din Urecheşti.

La Jariştea se aşteaptă ajutoarele

La rândul său, al doilea primar cu cel mai bun scor pentru Iohannis, Cătălin Toma de la Jariştea cere Guvernului Ponta să se ţină de cuvânt şi să dea alimentele promise în campanie oamenilor. “Rog Guvernul Ponta să se ţină de cuvânt cu acele cupoane de alimente pentru că vine lumea la mine la Primărie şi mă întreabă când le primesc şi nu ştiu ce să le spun. De fapt, aceste alimente sunt de la Uniunea Europeană”, a spus şi Toma de la Jariştea. Primarii cu cele mai bune rezultate la prezidenţiale sunt unul de la fostul PDL şi celălalt de la PNL. La Urecheşti, ACL a luat 63,28%, 936 de voturi, în timp ce la Jariştea rezultatul pentru Iohannis a fost de 62,29%, 1.396 de voturi. Dând exemplu aceste scoruri, liderii PNL susţin că la alegerile locale nu va fi nicio problemă pentru democraţi şi liberali să lupte pentru a învinge PSD, asta cu toate că mai sunt neînţelegeri, după cum au recunoscut Nini Săpunaru şi Costică Neaţă. (Iulia CREŢU)


Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
oprea, acum 3611 zile, 15 ore, 5 minute, 40 secunde
Ziaruldevrancea, daca va dau o înregistrare cu cel mai vulgar om existent pe pământ, dl bratosin, o da ti in ziar? Sa vada si sa audă toata lumea basista care va citeste si nu numai ca ceea ce citeste integral
danb, acum 3611 zile, 12 ore, 47 minute, 29 secunde
Pune-o dom'le pe facebook si il faci vedeta nationala, nu doar in Vrancea.
iohanist, acum 3611 zile, 18 ore, 28 minute, 47 secunde
bratosin nesimtit . smecher acum dar cat de curand DNA-ul se va ocupa de el . se stie pentru ce . ps . toma a uitat ca a cochetat cu alte partide ? daca vrea ii aducem noi aminte si putem si proba.
alegator, acum 3611 zile, 20 ore, 1 minut, 6 secunde
-Președintele suprem al PSD a spus imediat după alegeri:"Poporul are întotdeauna dreptate!"..Se pare ca acest mesaj nu a fost înțeles de toată lumea..Monitorul de Vrancea greșește citeste integral
Xoy, acum 3612 zile, 1 ora, 16 minute, 58 secunde
Cătăline, Cătăline ai uitat de nena MIRCEA fie acolo unde este el,odihneasc-se in pace,In viața e bine sa joci la doua capete dar ai grija sa nu te frigi.Pardon tu ești un dansator între citeste integral
danb, acum 3612 zile, 3 ore, 10 minute, 3 secunde
Un adevarat gospodar domnul Bratosin. Daca vine cineva dom primar si faca KK in fata portii dumitale tot pe Oprisan sau pe Iohannis ai sa-i suni sa curete ? Pai daca drumul ala trece pe la dumneata citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.