Politică

Primar PSD pârăt pe Facebook de săteni la Marian Oprişan

Mihai Boicu
19 nov 2014 5257 vizualizări
Localnicii l-au reclamat pe Facebook pe edilul din Popeşti că nu face prea multe lucruri prin comună şi că sunt nevoiţi să bea apă tulbure.Marian Oprişan a admis că edilul nu prea e implicat în problemele comunităţii şi că în 2016 PSD va susţine un alt candidat.Ciocănel spune în replică că nu este nicio problemă dacă nu va mai fi candidatul partidului

Primarul PSD din comuna Popeşti, Nicolae Ciocănel, a primit o veste proastă pe Facebook de la Marian Oprişan. Şeful PSD a fost abordat după alegeri de mai mulţi localnici care s-au plâns că în comună sunt probleme grave, printre care şi alimentarea cu apă. “Ai fost vreodată domnule Oprişan prin comună de 14 ani să vezi ce condiţii avem, bem apă tulbure din fântână, drum de piatră numai găuri, trei fântâni în sat, din care numai una funcţionează. S-a desfiinţat şcoala din Tercheşti, merg copiii cu microbuzul de Popeşti. Cel care cară oameni la Focşani îi bagă pe copii în microbuz ca sardinele în cutie. Şi la alea le mai lasă loc în cutie. Vreţi să vă mai votăm? Buzunarul vostru e gras, dar al nostru cum e, că aţi desfiinţat toate fabricile din Focşani să nu avem unde să mai lucrăm. Ruşine, ruşine să vă fie! Poate facem şi noi un reportaj la Terchiştiul nostru, să aducem o televiziune, că nu se mai poate, să vadă ţara. PSD la putere, ce harnici sunt, bagă bani în buzunarul lor”, i-a spus o femeie lui Oprişan pe contul său de Facebook. Răspunsul acestuia nu s-a lăsat prea mult aşteptat. “Primarul de la Popeşti nu se bucură, din păcate, de simpatiă cetăţenilor, pentru că nu este prea implicat în problemele comunităţii. La alimentarea cu apă lucrăm serios şi anul viitor o vom finaliza”, a promis Oprişan. Acesta le-a spus oamenilor că nu poate fi şi primar la Popeşti. După ce femeia care l-a interpelat i-a spus că locuitorii s-au săturat de primarul susţinut de PSD, Marian Oprişan a anunţat că la alegerile viitoare Nicolae Ciocănel nu va mai fi candidatul partidului. “În 2016, PSD nu se va mai prezenta la alegeri cu actualul primar”, a afirmat Marian Oprişan. Cel mai probabil, promisiunea liderului PSD nu ar fi fost făcută dacă rezultatul alegerilor prezidenţiale ar fi fost altul.

Primarul spune că a condus destul comuna

Primarul Nicolae Ciocănel spune că nu a discutat cu şeful său Marian Oprişan pe această temă şi că problemele sale se trag din faptul că este “prea implicat” în probleme comunităţii. “Dacă oamenii nu mă mai vor, asta e situaţia. Un obiectiv care nu s-a îndeplinit este alimentarea cu apă. În privinţa candidaturii, dacă nu se va termina alimentarea cu apă este o problemă, dacă se va termina este o altă problemă. Ţinând cont că sunt din 2003 primar este de ajuns. Sunt mulţumit de ceea ce am făcut în comună şi am destui colegi capabili să conducă comuna”, a spus primarul Nicolae Ciocănel. Potrivit acestuia, alimentarea cu apă a început în anul 2009 şi se află la stadiul de 30%. Investiţia se ridică la 2,4 milioane lei, fără TVA, fiind finanţată din fonduri guvernamentale. Primarul comunei spune că în primăvara anului viitor ar putea da în funcţiune un troson din alimentarea cu apă. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Foxcrawl, acum 1000 zile, 4 ore, 50 minute, 13 secunde
ce ma bucur ca si oamenii din vrancea incep sa foloseasca internetul. astfel nu vor mai fi spalati pe creiere de tot felul de politicieni cu televiziunile lor.
danb, acum 1004 zile, 5 ore, 59 minute, 53 secunde
Nu impartasesc opinia tizului meu. Eu cred ca v-ati descurca foarte bine si fara subiectul mentionat. Intre timp PSD a reusit sa furnizeze si alte vedete de calibru national si international; citeste integral
Dan B, acum 1004 zile, 7 ore, 7 minute, 46 secunde
Noroc cu Oprisan ca altfel nu va citeste nimeni ziarul. Uite asa mancati si voi o paine de pe urma lui nerecunoscatorilor ce sunteti :))
vlad tepes, acum 1004 zile, 8 ore, 21 minute, 23 secunde
daca ii punem alaturi, pe Bacinschi si Ciocanel,vom obtine un rezultat extraordinar.. INCOMPETENTA TOTALA PSD-ista..atata doar, ca Bacinschi a avut norocul sa fie copilul lui Oprisan.. Ce a dictat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.