Politică

Ministerul Agriculturii riscă să compromită dezvoltarea viti-vinicolă

Ziarul de Vrancea
12 nov 2014 1478 vizualizări
Preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, dar şi ziarul de casă al PSD au reacţionat după ce Ziarul de Vrancea a atras atenţia asupra discriminării viticultorilor de către actuala guvernare

La începutul acestei săptămâni, pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost postat un proiect de ordin ministerial privind normele metodologice de punere în aplicare a măsurii de investiţii în reconversia plantaţiilor viticole, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018. Potrivit documentului, Guvernul taie aproape 4.000 de euro din finanţarea alocată Programului de reconversie a plantaţiilor viticole, cere câte 500 de euro garanţie pentru fiecare hectar de viţă de vie nou plantat, iar cei care vor finanţare europeană nu trebuie să aibă vreo datorie la stat. Reprezentanţii podgorenilor spun că guvernanţii fac astfel jocurile marilor producători, pentru a-i scoate de pe piaţa vinului pe intreprinzătorii mici şi mijlocii. Podgorenii au cerut şi sprijinul decidenţilor din domeniu. La două zile după ce Ziarul de Vrancea a relatat în exclusivitate despre subiect a apărut şi o reacţie din partea deputatului Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor. “Actul normativ este în prezent în dezbatere publică, iar forma în care este redactat necesită unele clarificări de ordin tehnic pentru a nu vitregi sectorul vitivinicol de fondurile europene alocate. O astfel de dezbatere cu formele asociative reprezentative din cadrul sectorului vitivinicol poate clarifica inclusiv delimitarea acestei măsuri de Programul de Dezvoltare Rurală transmis Comisiei Europene şi la care s-au primit nenumărate observaţii”, se arată într-un comunicat trimis de Nini Săpunaru, deputat PNL de Vrancea şi preşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Acesta solicită ministerului de resort şi Guvernului  să prezinte obiectivele care au stat la baza elaborării acestui proiect de ordin în faţa comisiei de specialitate din Parlament la următoarea şedinţă, în condiţiile în care actul normativ a fost aprobat "în grabă, în plină campanie electorală, fără a permite tuturor părţilor interesate să contribuie la forma finală a normelor metodologie care vor stabili liniile prioritare de investiţii care vor decide soarta industriei vitivinicole româneşti". O reacţie deplasată a avut şi PSD, prin ziarul de casă al lui Marian Oprişan, care ne-a jignit ieri pe prima pagină în loc să vină cu explicaţii publice legate de discriminarea fermierilor care vor să acceseze bani, faţă de cei care au beneficiat de program în fostul exerciţiu financiar. De precizat că materialul publicat de ziarul nostru a fost preluat ieri şi de presa centrală. (Z. V.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.