Politică

Fenechiu: “PP-DD Vrancea nu-l va susţine pe Ponta”

Iulia Crețu
6 nov 2014 1775 vizualizări
Parlamentarul bucureştean, avocat de profesie, a condus interimar PP-DD Vrancea după ce formaţiunea a fost părăsită de deputatul Neagu Murgu (plecat la UNPR) şi spune că oamenii lui “domnu’ Dan” ar fi anti-PSD

Fostul preşedinte interimar al organizaţiei PP-DD Vrancea, avocatul bucureştean Daniel Fenechiu, fost parlamentar al acestei formaţiuni între timp independent, a declarat că pepedediştii din Vrancea nu îl vor susţine pe Victor Ponta la preşedinţia statului, chiar dacă la centru se decide în acest sens. În cadrul unei emisiuni TV, Fenechiu a punctat că, la cum îi cunoaşte pe oamenii din PP-DD de la Vrancea, dar şi de la Ialomiţa, organizaţii pe care le-a coordonat după plecarea liderilor la UNPR, aceştia sunt anti-PSD. Rămâne de văzut ce decizie de susţinere în turul doi va lua conducerea de la Bucureşti a PP-DD, Dan Diaconescu amânând de câteva zile să dea verdictul, tocmai din cauza celor din teritoriu, care ar prefera mai degrabă dreapta şi pe Klaus Iohannis. La Vrancea, Lionida Milea, preşedintele PP-DD Vrancea, a declarat că aşteaptă hotărârea de la Bucureşti înainte de a se pronunţa. Totuşi, PP-DD Vrancea s-a lovit până acum de refuzul PSD de a le oferi anumite funcţii, în baza colaborării politice pe care partidele o au la centru şi se prea poate să aibă un cuvânt împotriva lui Ponta. De asemenea, PP-DD face opoziţie în Consiliul Local Focşani, acolo unde a pierdut un consilier (Aurel Bâcu), care a plecat la UNPR. La Focşani, PP-DD votează alături de aleşii de dreapta ai PNL, PMP şi PNŢCD. PP-DD are în CL Focşani doi aleşi. Candidatul PP-DD la Cotroceni, Dan Diaconescu, a obţinut în Vrancea, în primul tur, 5,21% din opţiunile de vot, după Ponta, Iohannis şi Udrea. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
zammora, acum 1205 zile, 5 ore, 21 minute, 45 secunde
Are dreptate FENECHIU,este arhicunoscut faptul ca aroganta celor de la psd ,nu a fost niciodata inghitita de alegatorii PP-DD,caracterizati de fripturistii de la psd drept prostime,doar pentru faptul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.