Politică

A treia întoarcere a lui Cristian la Garda de Mediu: I se încheie mandatul pesedistului Dragoş Matişan?

Iulia Crețu
9 oct 2014 3477 vizualizări
Instanţa gălăţeană a decis, pe 3 octombrie, că Aurel Cristian este cel care trebuie să fie comisar şef la Garda de Mediu Vrancea u Cristian se judecă cu guvernări potrivnice de ani buni, cand atat PNL, dar şi partidul care l-a promovat aici, PDL, au încercat să-l înlăture u “postul se eliberează, nu se comentează” şi “locul nu-l poate ocupa nimeni”, spune Aurel Cristian despre scaunul său de şef

Uite directorul, nu e directorul! Telenovela comisarilor şefi de la Garda de Mediu Vrancea continuă. După ce Petrică Niţu a fost sfătuit să demisioneze pentru a-i face loc social democratului Dragoş Matişan, fratele lui Bogdan Matişan, consilier municipal PSD, iată că acesta din urmă nu va face prea mulţi purici la instituţia vranceană. Mandatul său a început pe 29 septembrie şi riscă să se termine subit. Asta pentru că instanţa de la Galaţi a decis, printr-o sentinţă dată pe 3 octombrie, că Aurel Cristian ar trebui să fie comisar şef. Contactat telefonic, acesta a confirmat informaţia şi a spus că aşteaptă ca Bucureştiul să afle de decizia dată în cazul său şi să fie instalat în funcţie. “Am caştigat la Curtea de Apel Galaţi şi, conform sentinţei, sunt comisar şef la Vrancea de pe 3 octombrie. Deocamdată, procedurile de comunicare de la instanţă către Garda de Mediu sunt în derulare. Nu cred că cei de la Bucureşti nu vor lua în seamă decizia instanţei în cazul meu, dacă ar face aşa ar fi ilegal şi o fac pe barba lor, ar fi infracţiune. Dar nu cred că vor fi astfel de probleme. Ce aşteptări să am? Să se pună în practică decizia”, ne-a spus Aurel Cristian. Acesta a avut o istorie tumultuousă la carma Gărzii de Mediu Vrancea. A fost numit în fruntea instituţiei pe vremea guvernării D.A., susţinut la vremea respectivă de PD, prin senatorul Jan Vraciu. Ulterior, a ajuns la instanţă după ce atat liberalii, cat şi democrat liberalii au încercat să-l dea jos.

“PNL m-a dat afară, PDL m-a dat afară”

Aurel Cristian a caştigat de fiecare dată şi, în momentul în care Petrică Niţu a revenit la Gardă, impus de liberali în momentul guvernării USL, se ajunsese în situaţia ca instituţia să aibă doi şefi, unul comisar şef, altul director. Aşadar, există şanse ca şi la acest moment să ne trezim cu o condurece bicefală a Gărzii de Mediu Vrancea. “Postul se eliberează, nu se comentează! Eu am acţionat ca orice cetăţean roman căruia i s-a făcut o nedreptate crasă. Am fost eliberat din funcţie cu pseudo-argumente. Nu mi s-a putut imputa nimic politic, nu am avut sancţiuni, fără probleme de serviciu, am realizat toate obiectivele şi apoi vine cineva şi zice să dispari. Nu va mai dura mult pană va veni decizia de la Bucureşti. Locul acela nu-l poate ocupa nimeni”, a mai spus Aurel Cristian. Acesta mai completează că nu mai are sprijin politic în acest moment, fiind funcţionar public. Cristian acuză PNL şi PDL care au încercat să-l înlăture de la şefia Gărzii. “PNL m-a dat afară, PDL m-a dat afară. Nu fac politică, dar simpatii am voie să am. Sunt funcţionar public şi n-am încotro, nu pot fi înregimentat politic”, a concluzionat Aurel Cristian. Asemeni Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, unde justiţia l-a menţinut pe post pe Gabriel Copaci, susţinut de liberali iniţial, la Garda de Mediu se pare că politicul are de îndurat decizia instanţei în privinţa ungerii comisarului şef. Rămane de văzut cum va reacţiona PSD la revenirea lui Cristian, mai ales că Matişan abia a fost pus şef de-o săptămană, prin detaşare de la Consiliul Judeţean Vrancea. Or, se ştie, PSD dispune de măsuri de convingere mai dure decat PNL sau PDL. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
nicoleta, acum 3478 zile, 10 ore, 29 minute, 3 secunde
Brav-o!!!!Sunteti o persoana deosebita , ma bucur ca a-ti revenit!!!
dorin, acum 3478 zile, 14 ore, 20 minute, 16 secunde
Ma bucur ca d-nul Cristian s-a intors, este un om corect si merita acel post!!!!
un contribuabil, acum 3478 zile, 17 ore, 15 minute, 9 secunde
este un baiat cu staif .merita acest post. sper sa nu mai stergeti nici un mesaj venit de pe acest e-mail
daniel, acum 3478 zile, 19 ore, 52 minute, 9 secunde
Brav-o domnule Cristian, felicitarii!!!
raul, acum 3478 zile, 20 ore, 55 minute, 46 secunde
Baaa nesimtitilor! Cen-zu-rati?!!! Ati ajuns mai rau ca Monitorul...
iulian, acum 3478 zile, 21 ore, 41 minute, 24 secunde
Un om deosebit!!!
raul, acum 3478 zile, 21 ore, 41 minute, 43 secunde
Asta nu-i baiat prost!
Ioan Toma, acum 3478 zile, 22 ore, 49 minute, 9 secunde
P R O C E S O M A N !
vigilentul, acum 3478 zile, 23 ore, 13 minute, 9 secunde
Ca la noi ,la nimeni......;.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.