Politică

Victor Ponta vine astăzi în Vrancea

Mihai Boicu
10 sep 2014 2643 vizualizări
Primul ministru Victor Ponta este aşteptat astăzi în Vrancea, la Lepşa. Şeful Guvernului a anunţat că va inspecta stadiul lucrărilor efectuate la DN 2 D Focşani - Ojdula - Targu Secuiesc, la care se lucrează de mai mulţi ani

Lucrările se realizează pe o lungime de 116 km şi nu sunt terminate la această dată. Cel mai probabil, premierul Victor Ponta va veni direct la Tulnici, la ora 11.00, cu elicopterul, după care va pleca în Covasna şi Harghita. Din informaţiile de la această oră, premierul va bifa doar o scurtă vizită în Vrancea. Primarul comunei Tulnici, Valentin Bîznă, spune că premierul era aşteptat încă de luni, atunci cand s-a sfinţit pictura bisericii de la Mănăstirea Lepşa, însă atunci nu a mai venit. Pentru realizarea DN 2 D s-au încheiat trei contracte, cu o valoare de 170 de milioane de euro, aceasta fiind printre cele mai scumpe investiţii derulate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Lucrările sunt realizate de UMB Spedition, firma omului de afaceri Dorinel Umbrărescu. Investiţia a fost demarată în anul 2007, iar la ora actuală mai este o porţiune de caţiva km de drum din piatră. Autorităţile au promis că DN 2 D va fi finalizat pană la finalul acestui an, cel puţin pană la limita cu judeţul Covasna. În această eventualitate, distanţa faţă de Braşov se va reduce cu aproximativ 50 de km. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
XYZ, acum 3505 zile, 5 ore, 45 minute, 26 secunde
Ponta vine la Focsani sa-l asigure pe baronet ca de va indeplini planul la voturi va primi tainul si va fi liber de dosare pina in primavara.Va propun sa iesim la vot sa-i trimitem un pic la plimbare citeste integral
chiorpecul, acum 3505 zile, 14 ore, 12 minute, 9 secunde
Masa si dansul la restaurantul lui SICHIN,CAZAREA LA BUNCARUL BARONULUI,poate si aterizarea elicopterului v-a fi tot acolo pentru inaugurare.
georg, acum 3505 zile, 14 ore, 12 minute, 24 secunde
ponta guvernezi si mata ceva?
XXXX, acum 3505 zile, 17 ore, 49 minute, 3 secunde
Nu viziteaza si cetatea de la km.25 sa vada ce spor au banii Romaniei si ai UE?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.