Politică

Punct de strangere de semnături pentru Macovei preşedinte

Iulia Crețu
4 sep 2014 2113 vizualizări
Municipiul Focşani încearcă marea cu degetul în ceea ce priveşte campania de strangere de semnături pentru candidatura la alegerile prezidenţiale a europarlamentarului Monica Macovei.

Într-un oraş şi un judeţ eminamente roşu, în care Opoziţia a rămas cu un singur deputat, în comparaţie cu cei şapte deputaţi PSD şi UNPR şi alţi doi senatori tot PSD, lupta pentru susţinerea unui candidat de dreapta, care este şi femeie, este cu atat mai mare. Monica Macovei are un grup de susţinători la Focşani care o ajută în încercarea de a feminiza Cotroceniul, cei interesaţi să semneze pentru candidatura fostului ministru al Justiţiei, o pot face în cartierul Sud al municipiului, pe strada Revoluţiei nr. 19, în incinta unui magazin. Potrivit informaţiilor de pe site-ul Monicăi Mocovei, la Focşani, de convingerea electoratului pentru a semna în favoarea candidaturii ca independent a lui Macovei, se ocupă, cum altfel, o femeie. De precizat că Focşaniul se numără printre puţinele oraşe care s-au angajat să o sprijine astfel pe Macovei, cel puţin pană la această dată. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
Teodorescu, acum 3512 zile, 19 ore, 51 minute, 37 secunde
A fost o greseala comisa pe situl situl Monicai Macovei, adresa este gresita, am vazut ca sa rectificat, Doamna Raluca Soare se intalneste cu cei care vor sa dea semnaturi la alta adresa
bunicuta66, acum 3512 zile, 21 ore, 31 secunde
Din ce comentarii vad, vrancenilor le place sa traiasca doar cu pomenile facute de baronul Oprisan! Cum incearca cineva sa sparga sistemul, cum se gasesc doi-trei neica-nimeni care sa carcoteasca! Nu citeste integral
, acum 3513 zile, 15 ore, 9 minute, 50 secunde
Aceeasi incercare jalnica de albit oameni patati, de la neacsu care are un fin in redactia Ziarului de Vrancea la aceasta tanti deteriorata de vreme, de putere, de sfori trase in timpul cand era pe citeste integral
lars, acum 3514 zile, 53 minute, 56 secunde
e data naibii tehnologia in ziua de astazi!ce miracole s-au putut face cu chipul monicai,de la unul plin de riduri specifice betivilor cu tenul uscat in unul plin de vitalitate numai bun de adus citeste integral
alegator roman, acum 3514 zile, 2 ore, 40 minute, 6 secunde
danb esti varza dupa ce te-ai luat chiar si de cancelarul Germaniei!...Mai bine ne-ai povesti despre experienta ta de candidat....
pomeni electorale, acum 3514 zile, 3 ore, 24 minute, 9 secunde
Lumea gratis nu vine sa dea semnaturi. Ati uitat sa spuneti ce se ofera la schimb. Daca ziceti ca se strang semnaturi intr-un magazin, ce se ofera pt semnaturi: ulei, zahar sau macar o sticla de vin citeste integral
danb, acum 3514 zile, 8 ore, 49 minute, 36 secunde
Le ce numar de telefon se pot face programari ? Ca la ce imbulzeala va fi sa nu astepte lumea prea mult.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.