Politică

Extraordinară la CL pentru cabinet medical şcolar şi corectarea de greşeli

Iulia Crețu
3 sep 2014 1379 vizualizări
Aleşii municipali au o scurtă şedinţă maine, de la ora 11.00

Normele prevăzute de Direcţia de Sănătate Publică Vrancea în privinţa funcţionării cabinetelor medicale şcolare determină Primăria Focşani să ceară acordul consilierilor locali pentru mutarea unui astfel de cabinet în Grădiniţa nr. 16. În acest sens, vineri, de la ora 11.00, este convocată o şedinţă extraordinară. Atunci se vor vota indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Amenajare cabinet medical şcolar în incinta clădirii în care funcţionează Grădiniţa cu program prelungit nr. 16, Aleea Căminului nr. 1, Focşani”. Primarul Decebal Bacinschi ne-a declarat că pentru mutarea cabinetului şi amenajarea lui ar fi necesară suma de 25.000 lei. “La Grădiniţă avem cabinet, însă prevederile DSP cer ca acesta să fie amenajat aproape de intrarea în clădire. Cabinetul vechi a fost proiectat greşit. Avem două asistente medicale care lucrează la acest cabinet şi sperăm să fie gata pană la începutul anului şcolar”, ne-a spus edilul şef. În acest sens, se cere şi aprobarea unei rectificări bugetare. Totodată, la întalnirea extraordinară de vineri se va modifica şi un cod din Hotărârea Consiliului Local nr. 217/2014 privind aprobarea majorării capitalului social al SC CUP Salubritate, după ce s-ar fi comis o greşeală la acordarea unui număr de înregistrare pentru Registrul Comerţului, după cum ne-a mai spus primarul Bacinschi. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.