Cum vrea Primăria să salveze ENET-ul cu chiriaşii de la ANL-uri
Încercările tot mai numeroase ale municipalităţii de a salva mastodontul ENET de la faliment nu se opresc. Societatea aflată pe punctul de a-şi da duhul a păpat anul acesta sume uriaşe din bugetul local în urma numeroaselor recapitalizări. Municipalitatea nu se opreşte însă aici şi încearcă din răsputeri să salveze societatea aflată în pragul falimentului. Astfel, reprezentanţii municipalităţii au gandit un proiect prin care cele două cartiere ANL din Focşani ar urma să fie, pană la finele anului 2015, racordate la ENET. Un proiect în acest sens a fost depus luna trecută la Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Mediu, unul dintre departamentele din cadrul Ministerului Mediului, responsabil de gestionarea fondurilor structurale alocate sectorului de mediu. Proiectul ”Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Focşani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice – Etapa a II-a” prevede reabilitarea sistemului de transport şi distribuţie a energiei termice în municipiul Focşani în scopul creşterii eficienţei energetice a sistemului centralizat de alimentare cu căldură şi creşterii calităţii serviciului public de alimentare cu energie termică. Proiectul, care ar urma să fie finanţat din fonduri UE (FEDR) (50%), de la bugetul de stat (45%) şi de la bugetul local (5%), prevede reabilitarea unor tronsoane de reţele termice primare şi secundare, reabilitarea unor puncte termice, în scopul creşterii eficienţei energetice a sistemului, precum şi creşterii calităţii serviciului public de alimentare cu energie la tarife suportabile pentru populaţie. Totodată vor fi extinse reţelele termice primară şi secundară în vederea preluării în sistemul de alimentare centralizată cu energie termică din Focşani a blocurilor construite în programul ANL şi se va crea un dispecerat pentru termoficare.
Dispecerat nou de termoficare pentru ANL
Cele 17 blocuri construite prin programul ANL ar putea fi racordate la ENET
Noul proiect vizează reabilitarea a 12,7 km reţele termice de transport şi 23,9 km reţele termice de distribuţie. De asemenea, se are în vedere reabilitarea a 21 de puncte termice şi schimbarea amplasamentului pentru două puncte termice (PT7, PT58) pentru scoaterea acestora din domeniul privat şi mutarea pe domeniul public, prin construirea altora noi, şi dezafectarea celor vechi. Se mai are în vedere construcţia a două puncte termice – “ANL Sud” şi “ANL Brăilei” - şi a reţelelor termice primare aferente, în vederea preluării în sistemul de alimentare centralizată cu energie termică a celor 17 blocuri construite în programul ANL, precum şi reţele secundare aferente punctelor termice ce se construiesc. Toate acestea se vor finaliza cu un dispecerat nou. “Reabilitarea va consta în înlocuirea echipamentelor din punctele termice şi înlocuirea conductelor existente uzate cu un sistem legat preizolat. Utilizarea sistemului preizolat, comparativ cu sistemul clasic, are următoarele avantaje: pierderi minime în transportul căldurii (coeficient de conductivitate termică al spumei poliuretanice la 50°C este de 0,027 W/mK, comparativ cu cel al vatei minerale care este de 0,044 W/mK ), ceea ce face ca pierderile de căldură teoretice în reţele termice să fie cu circa 61% mai scăzute; durata de viaţă de minim 30 de ani; siguranţă sporită în exploatare (sistemul de detectare al eventualelor neetanşeităţi inclus în spuma de poliuretan asigură depistarea rapidă şi localizarea cu precizie de 1 m a acestora); reducere substanţială/eliminarea pierderilor de agent termic în reţele, datorită depistării rapide a neetanşeităţilor; durată mai redusă de execuţie a lucrărilor de şantier; costuri reduse de întreţinere şi exploatare a reţelelor”, se arată în proiect.
Evaluarea proiectului, pană la finele acestei luni
Valoarea proiectului în această a doua etapă este de 141.926.136 lei. Reprezentanţii Primăriei Focşani spun că aplicaţia de finantare se află în acest moment în procedura de evaluare la AM POS Mediu, evaluarea tehnică şi financiară fiind programată să fie finalizată la sfarşitul lunii august 2014. Prima etapă a proiectului ce prevede reabilitarea sistemului de termoficare din Focşani a avut o valoare de 112.107.096 lei, din care 56.053.548 lei au fost bani europeni, 50.448.193 lei bani de la bugetul naţional şi 5.605.355 lei a reprezentat contribuţia de 5% a CL Focşani. “Prin implementarea acestor proiecte, municipiul Focşani îşi propune reducerea poluării aerului generat de sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, creşterea eficienţei energetice atat la centrala termică cat şi prin înlocuirea reţelelor cu pierderi, asigurarea accesului la serviciul public de alimentare cu energie termică la preţuri suportabile în special pentru categoriile de populaţie cu venituri mici”, arată managerul de proiect, Adrian Imireanu, funcţionar în cadrul Primăriei Focşani.
“Soluţia salvatoare pentru Enet ar fi existenţa industriei în jur”
Racordarea celor două cartiere ANL la sistemul centralizat de încălzire ar putea fi soluţia salvatoare pentru ENET, avand în vedere că în cele două cartiere construite cu bani de Agenţia Naţională de Locuinţe sunt peste 700 de garsoniere şi apartamente care în prezent sunt încălzite cu ajutorul centralelor termice de scară. Locatarii blocurilor ANL s-au plans de la început de facturile foarte mari pe care le plătesc la gaze şi abia anul acesta municipalitatea a recunoscut că facturile sunt cu 30% mai mari decat în mod normal, deoarece contractul a fost încheiat cu furnizorul de gaze pentru consumatori industriali şi nu casnici. Prin urmare, este posibil ca varianta recordării blocurilor ANL la ENET să convină atat municipalităţii, sătulă să tot pompeze bani în gaura din curtea centralei termice a oraşului, cat şi chiriaşilor ANL, care plătesc la garsonieră cat o factură pentru încălzirea unui apartament în oraş. Directorul ENET SA, Manole Merchea, este însă de părere că această mişcare nu va salva centrala termică a oraşului, dar recunoaşte că ideea îi surade. ”Soluţia salvatoare pentru ENET ar fi existenţa industriei în jur. O eventuală racordare a cartierelor ANL va îmbunătăţi situaţia societăţii, însă problema majoră a noastră o reprezintă nu perioada de iarnă, ci cele 7 luni în care livrăm numai apă caldă, iar cheltuielile sunt mai mari decat veniturile. Pe noi ne interesează să recordăm tot ce se poate, iar pe locatari să plătească mai puţin. Consider că facturile la ANL vor fi mai mici cu 30% deoarece gazul pentru centralele de scară acum e plătit la preţ de consumator industrial şi nu casnic”, ne-a declarat directorul Manole Merchea.
Semne de întrebare asupra realizării proiectului în termen
Deşi interesant pe hartie, proiectul pare greu de crezut că poate fi pus în practică în termenele prevăzute, avand în vedere că numai lucrările de realizare a unui sens giratoriu în Focşani durează cateva luni bune. Banii europeni,însă, care ar reprezenta cea mai mare parte din valoarea proiectului, trebuie cheltuiţi pană la finele anului 2015, în caz contrar, lucrările nerealizate pană la acel moment vor trebui suportate din bugetul municipal. “Va fi foarte greu pentru Consiliul Local să suporte asemenea cheltuieli”, consideră viceprimarul Tudorel Trofin. Primarul oraşului este însă de cu totul altă părere şi consideră că din anul 2016 se vor deschide alte linii de finanţare, aflate la dispoziţia ţării noastre pană în 2020. (M. VLĂDESCU)
Eşti chiriaş ANL? Eşti de acrord ca blocurile ANL să fie racordate la reţeaua de termoficare aparţinand ENET SA Focşani? Aşteptăm opiniile voastre pe adresa redacţiei, pe pagina noastră de Facebook sau pe forumul www.ziaruldevrancea.ro, sub formă de comentariu la articol.