Politică
Prefectul l-a eliberat din funcţie pe purtătorul de cuvant
5 aug 2014
2323 vizualizări
Nicuşor Halici l-a eliberat ieri din funcţie pe purtătorul de cuvant al instituţiei, Tiberiu Condrea, care a rezistat în această poziţie peste doi ani
Noul prefect nu a numit însă un înlocuitor al acestuia. “Deocamdată sunt festivităţile de 6 august, mai sunt nişte probleme legate de situaţiile de urgenţă care trebuie rezolvate”, a spus Nicuşor Halici. Acesta va face echipă cu fostul prefect, Cătălin Kanty Popescu, care a fost numit directorul său de cancelarie. Fostul jurnalist Tiberiu Condrea spune că va activa în zona de relaţii publice şi se va ocupa în continuare de comunicare la PNL, ca şi pană acum. “Deocamdată, mi-am luat liber o săptămană, după care mă voi gandi dacă voi pleca la Bucureşti, unde am cateva oferte pe comunicare, sau voi dezvolta ceva în Focşani”, a declarat fostul purtător de cuvant. Tiberiu Condrea a trimis o scrisoare de mulţumire presei locale, cu care a colaborat timp de doi ani şi două luni, cat timp a fost "comunicator oficial " al Instituţiei Prefectului. (M. B.)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.