Politică

Turul Vrancei Glicemia pentru preşedinte

Iulia Crețu
11 iul 2014 1398 vizualizări
Printr-un comunicat de presă, deputatul UNPR de Mărăşeşti, Neagu Murgu, anunţă că susţine candidatura lui Victor Ponta la preşedinţie

Uneperiştii spun că au amenajat două corturi în oraş, unde strang semnături pentru acesta. Şi, în cazul în care electoratului de stanga i se face rău cand semnează pentru Ponta, la cortul din Piaţa Unirii se poate verifica tensiunea arterială şi glicemia. “Vrancenii pot să îşi verifice tensiunea arterială şi glicemia şi vor primi sfaturi de la asistente medicale acreditate”, transmite Neagu Murgu. (I. C.)


Restricţie de tonaj la Jitia

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Romane anunţă că, deşi nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme majore de fluenţă a traficului pe principalele artere rutiere, în Vrancea sunt restricţii pe un drum. Este vorba despre zona Jitia, unde o alunecare de teren a afectat terasamentul DN2N la kilometrul 46^800 de metri, iar traficul greu a fost restricţionat. (I. C.)

Şedinţă comună PDL-IRL

Iniţiativa Romania Liberală susţine că se va “bate” pentru un candidat unic al forţelor de dreapta pentru Cotroceni, în această toamnă. Printr-o informare de presă, conducerea IRL, prin Tudorache Dumitrache, alături de cea a PDL Vrancea, prin Costică Neaţă, anunţă că cele două organizaţii au avut prima şedinţă comună de la anunţul fuziunii. Cei de la IRL vor primi funcţii de conducere în cadrul democraţilor. “În cadrul întâlnirii, conducerile celor două organizaţii au identificat căile concrete de integrare ale conducătorilor IRL în structurile de decizie politică ale PDL cât şi sprijinul nemijlocit pe care membrii IRL îl vor acorda Proiectului  Politic de Ţară în jurul unui candidat al dreptei la Preşedinţia Romaniei şi unificarea tuturor forţelor politice de dreapta într-un singur partid”, se arată în comunicat. (I. C.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
, acum 3572 zile, 19 ore, 55 minute, 7 secunde
Esti penibil, danb. Oare ce te satisface pe lumea asta, ca treburile serioase vad ca nu le apreciezi????
danb, acum 3573 zile, 1 ora, 19 minute, 18 secunde
Asa cum spunea si antecomentatoarea mea Neagu Murgu se prostitueaza cinstit. Daca ii dai bani face ceea ce doresti. Neagu Murgu este o prostituata cinstita, muncitoare si serioasa cu o familie citeste integral
emi, acum 3573 zile, 6 ore, 50 minute, 40 secunde
Daca cineva face ceva, nu va convine, daca nu face, de ce nu face, nu va convine nimic, frustratilor! Acest om chiar face ceva pentru cetateni, arata ca ii pasa de semeni, in comparatie cu altii care citeste integral
bond, acum 3573 zile, 20 ore, 1 minut, 26 secunde
Asa este cind ajungi sluga,lingi pantofii baronului,ca nu degeaba te-a racolat,sa aiba cit mai multi pupincuristi,multi si prosti.Murgule te asteapta zile grele,dar la nesimtirea ta nu-ti faci citeste integral
Ionuţ Cititorul, acum 3574 zile, 5 ore, 31 minute, 40 secunde
Se presupune că V.V. Ponta este un baiat de zahăr. De asta se verifică glicemia.După ce va ieşi preşedinte, în aceleaşi corturi se vor elibera certificatele de deces.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.