Politică

Prefectul Kanty Popescu vrea să servească în continuare Guvernul Ponta

Silvia Vrînceanu Nichita
8 iul 2014 3853 vizualizări
“Relaţia mea cu Raluca Dan este extraordinară. Raluca este o tipă cu mare experienţă în administraţie, a fost şi consilierul meu parlamentar”, a comentat Cătălin Kanty Popescu informaţiile vehiculate potrivit cărora secretarul judeţului ar fi prefectul din umbră al PSD

Prefectul Cătălin Kanty Popescu, care se luptă cu zvonuri privind schimbarea sa din funcţie încă de la ieşirea liberalilor de la putere, în luna februarie, spune că nu are emoţii cu privire la eventuala demitere a sa de către Guvernul Ponta. Mai mult, acesta spune că ar fi eronată afirmaţia aruncată în spaţiul public chiar de unii liberali, potrivit căreia ar fi "ultimul mohican" rămas în post din timpul guvernării USL. "În continuare mai sunt schimbaţi prefecţi şi eu tot ultimul sunt!", a declarat Cătălin Popescu, referindu-se la relatările de presă. "Nu mi-e teamă că voi fi înlocuit. În momentul în care guvernul va decide că serviciile mele nu-i mai sunt necesare o să mă schimbe. Dar eu consider că mi-am făcut treaba şi în continuare o să-mi fac datoria faţă de guvern şi îmi respect atribuţiunile prevăzute de lege", ne-a declarat recent Popescu. Acesta a fost numit în funcţie în august 2012 cu sprijin de la PNL şi mai ales de la deputatul Nini Săpunaru, cu care a fost coleg de clasă în liceu. Cătălin Popescu face echipă în fruntea Prefecturii cu subprefectul Cristi Misăilă, susţinut de PSD, cu care spune că se înţelege bine. Legat de discuţiile din spaţiul public, potrivit cărora în realitate prefectura ar fi condusă de Raluca Dan, secretarul general al judeţului, fost prefect şi omul de încredere al lui Marian Oprişan, Cătălin Popescu recunoaşte că istoria sa politică este legată de PSD, partid pe care l-a reprezentat în parlament între 2001 şi 2004, anii duri ai guvernării Adrian Năstase. "Relaţia mea cu Raluca Dan este extraordinară. Raluca este o tipă cu mare experienţă în administraţie, a fost şi consilierul meu parlamentar", a comentat Cătălin Popescu.

Vrea să se stabilizeze pe post

Se pare că menţinerea fostului consilier judeţean liberal în poziţia de reprezentant al Guvernului Ponta în Vrancea nu prea a fost pe placul foştilor săi colegi de partid, însă Cătălin Popescu nu are de gand să demisioneze, aşa cum s-ar aştepta unii, ba chiar spune că intenţionează să se înscrie la concurs dacă vor fi puse la bătaie posturile de prefecţi. Cel puţin în ultimii ani, Guvernul nu a mai organizat asemenea concursuri, astfel încat cei mai noi în branşă nu au apucat să fie stabilizaţi pe post. Totuşi, Cătălin Popescu  consideră că ar fi mult mai bine ca prefectul să fie numit politic de către Guvernul în funcţie, proiect despre care se discută la ora actuală. Înainte de a fi numit în funcţie, Cătălin Popescu a fost angajat la APIA Bucureşti, pe o funcţie temporar vacantă, iar de atunci spune că a mai participat la trei concursuri pentru a obţine continuitate pe post. "Ocup temporar funcţia, prin detaşare. Sunt la dispoziţia guvernului, iar activitatea mea se desfăşoară în virtutea ordinelor şi sarcinilor primite de la Guvern şi de la MAI. Eu zic că îmi fac treaba şi nu cred că ar trebui să fiu schimbat!", a mai declarat Popescu, admiţand totuşi că i se pare firesc ca fiecare guvern să-şi numească un prefect agreat. (Silvia VRÎNCEANU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Stevie Wanderer, acum 3572 zile, 14 ore, 15 minute, 22 secunde
Cum spunea un mare pohet: "Noi am schimbat acum, intaia oara/Limba-n condei si c.ru-n calimara." Ce rusine de judet am ajuns! Astora nu le este frica de nimic, si nu au nici urme de rusine?
vigilentul, acum 3573 zile, 56 minute, 34 secunde
Daca Popescu a fost si mai este pupincurist,oricum nu i-a depasit pe predecesori si pina una alta nu i s-a lipit inca eticheta de corupt sau prost,mai mult are si mintea la el,iar daca va fi schimbat citeste integral
Kanty Kontainer, acum 3573 zile, 3 minute, 17 secunde
La pupincurism i-a depasit chiar pe toti. Mai ales atunci cand s-a facut ca pleaca din psd la pnl, iar Nini a inghitit momeala cu tot cu batz! DESPRE coruptzie, te rog sa-l intrebi cum a obtzinut citeste integral
danb, acum 3573 zile, 6 ore, 25 minute, 46 secunde
Orice s-ar spune ca-i lipseste lui Ponta, ca-i lipseste inteligenta, ca-i lipseste moralitatea, ca-i lipseste coloana vertebrala si de aia se taraste pe la picioarele occidentalilor, este evident ca citeste integral
Dragos, acum 3573 zile, 8 ore, 26 minute, 41 secunde
un TRADATOR! sau, cum ar spune unii, o centurista politica!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.