Politică

Se reabilitează podul de acces către Mănăstirea Brazi

Gabriel Sava
13 iun 2014 1290 vizualizări
Primăria Panciu a anunţat continuarea lucrărilor de reabilitare la podul de acces către Mănăstirea Brazi, în cadrul proiectului european intitulat „Protejarea, restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, în vederea creşterii atractivităţii turistice a oraşului Panciu”

 „Investiţia este finanţată în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 5 – Dezvoltarea Durabilă şi Promovarea Turismului, Domeniul major de intervenţie 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”. Lucrările constau în consolidarea podului care facilitează accesul către Mănăstirea Brazi. Concomitent, se vor realiza lucrări de regularizare a albiei Pârâului Hăulita şi de stabilizare a malurilor acestuia“, a precizat primarul Iulian Nica printr-un comunicat de presă. Proiectul mai prevede sistematizarea curţii Mănăstirii Brazi şi amenajarea unei parcări interioare, cu o capacitate de 30 de locuri. De asemenea, vor fi mai fi reabilitate rigolele şi canalele de preluare a apelor pluviale din curtea interioară a lăcaşului de cult. (G. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.