Politică

Drumul IRL se îndreaptă pentru integrare în PDL

Iulia Crețu
10 iun 2014 1496 vizualizări
şeful IRL Vrancea, Tudorache Dumitrache, spune că aşteaptă dovezi de anti-oprişănism de la Nini Săpunaru şi declară că de la plecarea lui Trăşculescu de la PDL, partidul nu mai are politicieni “cunoscuţi”

Încurcate sunt căile politicii. Odată cu discuţiile despre fuziunea PNL-PDL, partidele şi formaţiunile mici trebuie să accepte absorţia, dacă mai vor să joace în liga celor mari, aşa cum se întamplă în cazul Iniţiativei Romania Liberală. Se pare că IRL va fi absorbită în PDL, delimitandu-se clar de Călin Popescu Tăriceanu, cel despre care se zvonea la un moment dat că este în spatele acestui ONG. De la Vrancea, Tudorache Dumitrache, reprezentantul IRL, susţine că absorbţia se va face, dar nu fără probleme. Acesta a plecat anul trecut din PNL din cauza discuţiilor în contradictoriu cu Nini Săpunaru, pe care l-a acuzat că face jocurile PSD. Aceste ranchiuni se uită şi se iartă mai greu. “Da, pană la urmă revenim la matcă, dar sunt probleme legate de anumite persoane. Conducerea a optat pentru integrarea IRL în PDL, unde s-au negociat anumite poziţii de conducere, de vicepreşedinţi şi membri în Birourile Permanente. Discutand de pasul următor, fuziunea cu PNL, aici trebuie ca unii să-şi recunoască anumite greşeli, iar prima persoană la care fac referire este Nini Săpunaru. Una dintre greşelile imputabile lui Săpunaru este relaţia sa cu PSD şi Marian Oprişan, neglijand la momentul respectiv sfaturile noastre, motiv pentru care am şi plecat. Se va uita şi ierta dar depinde ce eforturi şi fapte va face de acum pe scena politică. Eu aştept mişcări de opoziţie clară”, ne-a spus Tudorache Dumitrache, preşedintele IRL Vrancea. Acesta a mai completat că de la plecarea lui Alin Trăşculescu din PDL, partidul nu mai are în prim-plan “cunoscuţi”. “Nu mi-e foarte cunoscută conducerea de la PDL, din punct de vedere politic, după plecarea lui Alin Trăşculescu. Evident, îl ştim pe Costică Neaţă, dar mai mult ca fost director în deconcentrată, la Direcţia Agricolă, nu în politică. Cei cunoscuţi au plecat spre PMP”, a mai spus Tudorache Dumitrache. În aceste condiţii şi cu atatea fantome ale trecutului politic după ei, e greu de crezut că fuziunea democraţilor cu liberalii, dar şi a sateliţilor lor, se va face foarte lin, pană la 1 august, cum anunţă liderii centrali ai celor două mari partide. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
ius, acum 3605 zile, 23 ore, 27 minute, 49 secunde
mai ECO ... sa invatam sa facem politica si de dreapta
danb, acum 3606 zile, 16 ore, 15 minute, 1 secunda
Si pana la urma care a fost rostul IRL-ului asta ? Ca faci ceva cu un scop. asa actioneaza un om intreg la cap. Deci dansii sau dansul au plecat de la PNL, au facut circ, conferinte, mese, congrese, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.