Asfalt- scandal! Primarul din Mărăşeşti implicat într-o altercaţie la Pădureni
Primarul din Mărăşeşti, Valerică Chitic, dar şi fiul acestuia au fost implicaţi într-o altercaţie ce a avut loc în faţa locuinţei unui localnic, Costel Cosma. Cele două părţi se acuză reciproc de lovire dar niciuna dintre ele nu a depus pană acum plangere la poliţie. Varianta celor două părţi este identică doar în ceea ce priveşte momentul izbucnirii conflictului. „Fiul primarului mergea cu viteză pe strada din faţa casei mele, o stradă pietruită. L-am oprit şi, recunosc, i-am zis că dacă tot merge cu viteză să-i spună lui tac-su să asfalteze strada.”, ne-a spus Costel Cosma. Acesta susţine că a fost lovit de fiul primarului în primă fază şi apoi ar fi fost lovit şi de edil. „Era în maşină cu un prieten. Au coborat amandoi şi m-au lovit. Nu s-au mulţumit cu atat. L-au chemat şi pe primar. Acesta a venit cu Duster-ul primăriei. Mi-a pus amandouă mainile în gat, m-a întins pe maşină, iar cei doi tineri m-au lovit din nou. Nu am depus plangere la poliţie, dar mai am timp. Mi s-a spus că am 30 de zile la dispoziţie.”, ne-a spus Costel Cosma.
"I-a spus să vină tac-su să asfalteze strada!"
În replică, primarul liberal Valerică Chitic spune că, de fapt, fiul său a fost cel lovit avand şi la şase zile după incident capul spart. „După ce l-au oprit cu maşina şi i-a spus să vină tac-su să asfalteze strada l-a lovit pe fiul meu cu furtunul de la pompa de stropit. Apoi l-a ameninţat cu un topor pe care l-a luat din curte. Fiul meu m-a chemat în ajutor dar nu se pune problema să-l fi lovit. Eu am făcut sport de performanţă şi cred că nu era prea bine dacă îl băteam, aşa cum susţine. Tot el a continuat să ameninţe cu toporul. Era băut, aşa că am sunat la poliţie. La faţa locului a venit un echipaj. Dar în cele din urmă am decis să nu facem plangere şi totul să rămană aşa. După o săptămană şi-a adus aminte de cele întamplate, probabil învăţat de un adversar politic de-al meu.”, ne-a spus primarul Valerică Chitic. Purtătorul de cuvant al Poliţiei judeţene, inspectorul principal Bogdan Toader , spune că incidentul a fost reclamat lunea trecută şi că în acest caz se fac verificări. (Dan CHIRIAC)