Politică

PMP acuză IŞJ că face jocul politic al PSD

Iulia Crețu
10 apr 2014 1144 vizualizări
Reprezentanţii Mişcării Populare susţin că Inspectoratul Şcolar ar trebui să se preocupe de buna organizare a examenului de Bacalaureat, nu de propuneri de oameni pentru PSD în secţiile de votare de pe 25 mai

Partidul Mişcarea Populară Vrancea susţine că PSD s-a urcat cu picioarele pe libertatea procesului electoral. După ce au reclamat că Biroul Electoral Judeţean ar trebui să se mute din “casa” lui Marian Oprişan, Consiliul Judeţean, în clădirea Palatului de Justiţie, acum pemepiştii spun că şi Inspectoratul Şcolar Judeţean se preocupă să asigure oameni pentru social democraţi în secţii. După cum Ziarul de Vrancea a scris în ediţiile sale anterioare, inspectoratul a trimis şcolilor din judeţ solicitări pentru desemnarea oamenilor pentru funcţiile de preşedinţi şi locţiitori în secţiile de votare din randul cadrelor didactice. “A apărut şi a doua suspiciune asupra PSD, prin acele adrese trimise şcolilor din judeţ de către IŞJ, după ce noi, în prealabil, am semnalat că BEJ n-ar mai trebui să funcţioneze în sediul Consiliului Judeţean, casa lui Marian Oprişan, ci în Palatul de Justiţie. Nu avem nimic cu profesorii şi învăţătorii din judeţ, sunt oameni respectabili în meseria pe care o fac, se pot implica în participarea la procesul electoral, dar nu în acest mod. Doamnele de la Inspectoratul Şcolar ar trebui să se preocupe de examenul de Bacalaureat, care se apropie în vară. Le rog frumos să nu amestece lucrurile, politică pot face după terminarea programului şi a orelor de curs. Ce treabă are istoria, ca să fac referire la inspectoarea de Istorie care se ocupă ce colectarea datelor, cu procesul electoral? Doamna respectivă tocmai a intrat în istorie, dar într-un mod neplăcut. E ca-n 1946 cand s-au schimbat rezultatele votului romanilor”, a spus, în cadrul unei conferinţe de presă, Nicu Tănase, preşedintele interimar al PMP Vrancea. Cu toate că PMP a solicitat mutarea BEJ din CJ, pană acum nu s-a formulat nicio reacţie din partea CJ sau a conducerii Biroului Electoral. “Nu cred că doamna preşedinte a BEJ se simte bine în CJ sau îşi poate desfăşura activitatea în siguranţă, cand se ştie că toate matrapazlacurile se petrec acolo. Noi am propus să fie la Tribunal, locul unde se împarte dreptatea. La CJ este ca într-un cazino, se poate întampla orice”, a completat acesta. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.