Turul Vrancei: Se depun dosare pentru “Euro 200”
Depunerea cererilor pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea achiziţionării unui calculator a început de ieri şi va continua pană pe 21 aprilie. Pană pe 19 mai vor fi realizate anchetele sociale şi vor fi evaluate cererile de către comisiile din şcoli, iar pe 31 mai vor fi afişate pe portalul MEN lista cererilor eligibile. Fiecare şcoală, precum şi Inspectoratul Şcolar, urmează să-şi constituie comisii “Euro 200”. (M. V.)
Audienţe cu cerere scrisă la Finanţe
Contribuabilii persoane fizice şi juridice care vor să intre în audienţă la conducerea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice trebuie să facă o cerere scrisă, pe care să o depună la Registratura instituţiei, din care să reiasă în mod expres problemele care urmează a fi prezentate. “Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, pe pagina de internet a instituţiei, la secţiunea Informaţii publice/Informaţii de interes public, a fost postat un model orientativ de cerere pentru încrierea în audienţă”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice. Şeful Instituţiei, Marian Lungu, acordă audienţe lunea, între orele 10.00 şi 12.00. Ioan Chicoş, adjunctul pe probleme de colectare, are program marţea, între 14.00 şi 15.00. Adjunctul Contantin Grigorică are audienţe între 10.00 şi 12.00. Joi se poate discuta cu şefa Trezoreriei, Marin Constanţa, de la 10.00 la 12.00. Vineri acordă audienţe de la 9.00 la 10.00 Gabriel Neculau, şef administraţie adjunct colectare contribuabili. (Z. V.)
“De ora pămantului lasă aprinsă doar luna!”
Adjudul a fost înscris anul acesta în marea competiţie de mediu "Ora pămantului" de către Primăria Municipiului Adjud, împreună cu ONG-urile şi instituţiile şcolare locale, care au pregătit un program divers pentru susţinerea campaniei. "În cadrul campaniei au fost organizate acţiuni de promovare a mesajului Earth Hour în rândul comunităţii, educaţie ecologică, ieşiri in natură, expoziţii, acţiuni de conştientizare şi responsablizare a cetăţenilor pentru un mediu curat. Totodată, pentru data de 29 martie 2014, sub sloganul “De ora pămantului lasă aprinsă doar luna!”, în intervalul orar 20.30 – 21.30, s-a sistat iluminatul public în zona Parcului Municipal şi Casei de Cultură „Tudor Vornicu”. Aleile din Parcul Municipal au fost luminate sâmbătă seara de sute de lumânări, de la intrarea în parc, până la Casa de Cultura “Tudor Vornicu”, unde s-a cântat, s-a glumit şi s-au lansat lampioane.", se arată într-o informare a municipalităţii, care mulţumeşte pe această cale tuturor celor care au participat la această acţiune de protecţie a mediului. Competiţia a fost organizată de WWW (World Wide Fund for Nature) Romania. (Z. V.)