Politică

Video!!! Alegerile pentru preşedintele PDL Vrancea, nostalgii pentru Alin

Iulia Crețu
16 mar 2014 3053 vizualizări
Circa 300 de democrat liberali au participat azi, la Ateneu, la alegerea preşedintelui partidului.Duelul s-a dat, în cele din urmă, între Liviu Bostan şi Costică Neaţă, acesta din urmă asigurandu-şi victoria.In timp ce Bostan a făcut referire la vremurile de aur ale PDL cu Trăşculescu, Neaţă a cerut debarasarea de “vedete”

Democrat liberalii vranceni au reuşit, în cele din urmă, să organizeze alegerile pentru desemnarea conducerii partidului, ieri, de la pranz, la Ateneul Popular. În prezenţa a peste 300 de oameni, alegerile pentru preşedinte s-au desfăşurat cu gandul la ceea ce a fost PDL pe vremea lui Alin Trăşculescu şi sub vrajba mocnită dintre Costică Neaţă şi Raluca Ioan. De altfel, la funcţia de preşedinte al PDL, din cei şapte candidaţi au rămas cinci, iar din aceştia în finală au ajuns numai doi, Liviu Bostan şi Costică Neaţă, după retragerea celorlalţi. Confruntarea a fost caştigată de Neaţă, aşa cum era de aşteptat, mai ales că el şi echipa sa au fost cei care au organizat alegerile. Acestea au fost supervizate de parlamentarul George Chiru, responsabil de zona de sud-est. Deşi iniţial figura pe lista candidaţilor la şefia partidului, Raluca Ioan a ales să se retragă, nu fără a arunca cu destul de multe acuzaţii către Neaţă şi protejatul său de la Focşani, Aurel Coman. Ioan a acuzat vanzarea partidului de către Neaţă şi blătuirea alegerilor de la municipiu, unde şi-ar fi dorit să rămană preşedinte. “Vă asigur că eu nu voi pleca din acest partid. Fac această declaraţie pentru cei care cred că voi pleca pe ici pe colo sau că voi face jocurile cuiva. După această degringoladă, aşa cum spune şi imnul partidului, «apa trece, pietrele răman», sunt încrezătoare că PDL va fi o piatră tare a politicii romaneşti. Aş vrea să cred că vom reuşi să scoatem 20% la alegerile europarlamentare, aşa cum spuneţi, domnule Neaţă, dar să nu uitaţi că eu am fost singurul candidat la parlamentare care a scos 19%, cu mult peste domnul Secară. Şi îmi doresc să depăşiţi măcar cu un procent acest scor! Domnului Aurel Coman îi doresc să nu se mai ascundă şi să iasă în conferinţă de presă. Se ştie că a fost ales fără să ne anunţe că sunt alegeri”, a declarat Raluca Ioan. În cele din urmă, aceasta a rămas să candideze la următoarea funcţie sub cea de preşedinte, cea de prim-vicepreşedinte, asta pentru a-l pandi la eşec pe Neaţă. Ioan a concurat la funcţia de prim-vicepreşedinte vice cu primarul Vasile Chirilă, Bilieşti, şi Daniel Dragăn de la Mărăşeşti.

În amintirea lui Alin şi Răzvan sau fără vedete care părăsesc partidul?

Prin retragerea Ralucăi Ioan, duelul s-a dat între Liviu Bostan, consilier judeţean, şi Costică Neaţă. Lupta dintre cei doi a pornit încă de la momentul discursului, cand Bostan depăşise minutele alocate, iar cei din sală au cerut să-şi termine speech-ul mai repede, prin vociferări zgomotoase. Bostan a făcut trimitere în discursul său la ceea ce a fost PDL în perioada sa de glorie, fără să nominalizeze de fiecare dată în clar, la Alin Trăşculescu, în special, dar şi la Răzvan Mustea, cei doi foşti deputaţi portocalii ieşiţi din viaţa politică. “Forţa organizaţiilor noastre de multe ori scade şi chiar se stinge din cauza atacurilor USL ţinţite de multe ori individual pe oamenii noştri buni. Însă, în multe cazuri, oamenii de la comune sau sate ai PDL dovedesc mai multă statornicie decat mulţi din cei care apar pe la TV. Am intrat în politică în 2008, alături de un tanăr candidat la primărie care, prin entuziasmul său, a starnit un val de simpatie şi a ajuns să se bată cu marele Bacinschi cand toţi spuneau că vom lua undeva la 7%. Ceea ce s-a întamplat atunci a arătat că şansa este de partea celor care îndrăznesc. Ar trebui să ne asumăm toţi liderii organizaţiei noastre. Şi aici mă refer la Alin Trăşculescu şi la Răzvan Mustea”, a spus Liviu Bostan, spre entuziasmul sălii care s-a dovedit extrem de apatică pe tot parcursul alegerilor judeţene.

Neaţă: "Vreau să las urme la partid”

La randul său, Costică Neaţă a transmis contestatarilor săi că vrea ca PDL să rămană unit după alegeri şi că dorinţa sa, în calitate de preşedinte al organizaţiei, este aceea de a lăsa urme. “Indiferent de rezultate, vreau să rămanem uniţi, să uităm ce s-a întamplat în campania electorală internă şi să nu uităm că (!) competiţia naşte putere. Aşa cum am lăsat urme la Direcţia Agricolă, unde am fost director, la fel vreau să las urme la partid”, a spus Neaţă. Acesta şi-a continuat atacurile la adresa lui Florin Mihail Secară şi a lui Nicu Tănase, doi foşti democrat liberali plecaţi către Partidul Mişcarea Populară. Neaţă s-a debarasat şi de foştii deputaţi Trăşculescu şi Mustea Şerban. “Să nu-i regretaţi pe cei care au plecat pentru că nu merită! Însă nu este acceptabil faţă de aceştia ca ei să ne umble la structuri. Cat priveşte alegerile de la Focşani, s-a respins contestaţia dumneavoastră (n.r. către Raluca Ioan). Vă rog să primiţi cateva flori, e primăvară, vă mulţumesc doamnelor. Reţineţi că nu ne dorim vedete la partid. Vrem oameni care să fie mereu alături de noi, nu doar cat ţine mandatul de deputat”, a spus Neaţă. Structura de conducere a judeţenei PDL are în componenţă 25 de funcţii de conducere în care se regăsesc, în mare parte, oameni de încredere ai preşedintelui. (Iulia CREŢU)

Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări imagini de la alegerile PDL.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
uscatu, acum 3684 zile, 19 ore, 53 minute, 39 secunde
ptr.pdl-ist.se vede dragule ca aceasta competitie nu este ptr.cei ca tine,de aceea decit sa scrii elucrubatii,mai bine pleaca acolo unde vor pleca cei care voiau sa vinda acest partid,adica la pmp.cit citeste integral
, acum 3684 zile, 18 ore, 21 minute, 12 secunde
A ajuns partidul asta pe mana unui infractor de drept comun ca Filimon. Cata vreme Filimon care este urmasul Sutului Portofel, hot de telefoane mobile, este mana dreapta a lui Neata, prost sa fii sa citeste integral
@uscatu=george chitu, acum 3684 zile, 18 ore, 49 minute, 23 secunde
Am vazut ce fel de democratie ati facut( de fapt fabricat) alegeri ascunsi pe la marginea orasului ...halal democratie! Sunteti doar tare in gura in rest o apa si un pamant. In ceea ce-l priveste pe citeste integral
george chitu, acum 3684 zile, 20 ore, 54 minute, 42 secunde
Un adevarat PDL-IST nu incepe o fraza cu bai .PDL-ISTII fac parte din clasa de mijloc ,au fost la scoala,scoala adevarata si nu isi permit sa persifleze partidul pentru interesele personale.Cand intri citeste integral
ceatateanu", acum 3685 zile, 1 ora, 58 minute, 29 secunde
Sa inteleg ca s-au facut alegeri la PLSD.??
gigi, acum 3685 zile, 10 ore, 50 minute, 41 secunde
Adio Lică Panciu, Adio Banel, Adio Tralala, Adi Negru, Adioo lingăi care nu vreti decât sa mulgeti acest partid. Adio Ralu, Adio băieti si fete care vreti functii ... Pedelistule... Mamica ta ce citeste integral
pdl-ist, acum 3685 zile, 13 ore, 53 minute, 55 secunde
Bai Neata , tu ai distrus pdl-ul de vn , tu si cu Blaga! Voi aveti blat cu psd-ul! Nu va este rusine , mercenarilor!
pdl-ist, acum 3685 zile, 14 ore, 3 minute, 6 secunde
Neata = papagal. Mai mult nu este de spus.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.