Politică

Liberalii coboară din conducerea ENET, dar Merchea mai zăboveşte

Iulia Crețu
11 mar 2014 2129 vizualizări
Cei trei liberali din CA al ENET, Mărioara Ciorici, Vasile Dobre şi Ciprian Epure şi-au anunţat ieri demisiile motivand mai multe nemulţumiri.Liberalii reproşează CL că refuză recapitalizarea ENET la nivelul datoriilor înregistrate.Directorul Manole Merchea, zis şi "Dumnezeu", nu a comentat situaţia, spunand că este în şedinţă.Primarul Decebal Bacinschi susţine că recapitalizarea este o hotărare politică şi completează că noua centrală ar trebui înregistrată pe o societate, lăsand de înţeles că ar putea fi alta decat actualul ENET

Trei membri din Consiliul de Administraţie al societăţii de termoficare, toţi susţinuţi de PNL în aceste funcţii, şi-au anunţat ieri demisia, printr-un comunicat oficial al ENET. Este vorba despre Vasile Dobre, preşedinte CA, care este şi şeful de cabinet al prefectului Cătălin Popescu, Mărioara Ciorici, care este şi consilier judeţean, dar şi Ciprian Epure, şeful tinerilor liberali vranceni. Aceştia au fost numiţi pe funcţii în vara anului trecut. În CA mai sunt două locuri, ocupate de oameni ai PSD. Oficial, cei trei membri liberali din conducerea ENET, şi-au motivat demisiile prin “lipsa unei strategii naţionale privind reglementarea şi funcţionarea unităţilor de tip SACET; lipsa recapitalizării SC ENET SA de către proprietar, la nivelul datoriilor înregistrate; nerealizarea conversiei datoriilor istorice în actiuni de către AVAS, CUP SA şi MFP, cu toate demersurile iniţiate de conducerea societăţii; lipsa legislaţiei care reglementează colaborarea şi controlul Asociaţiilor de proprietari şi neimplicarea suficientă a proprietarului în rezolvarea acestei situaţii”, după cum se arată în informarea trimisă presei de Cristina Gavrilă, purtătorul de cuvant al societăţii de termoficare. Nemulţumirea membrilor din Consiliul de Administraţie rezidă şi din “imposibilitatea achitării datoriilor istorice către bugetul de stat şi furnizori, la acestă dată neexistand soluţii viabile pentru eşalonarea acestora” sau “inexistenţa unui program ferm privind anveloparea blocurilor şi trecerea la branşarea pe orizontală a locuinţelor”, au mai invocat cei trei demisionari. Ciorici, Dobre şi Epure vor asigura 40 de zile conducerea administrativă a societăţii, timp în care se va demara procedura de selectare şi desemnare a înlocuitorlor, după cum spune Cristina Gavrilă. Deşi cei trei liberali pleacă din strucura de conducere a fabricii de căldură, agamanul Romeo Seciu şi directorul Manole Merchea nu au anunţat că ar avea intenţii de a renunţa la mandate.

“O fi cu plecare liberalilor din USL…”

Contactat telefonic pentru a comenta situaţia, directorul ENET Manole Merchea a spus că este într-o şedinţă şi nu poate vorbi. În schimb, primarul Decebal Bacinschi susţine că a aflat de la mass -media de această decizie şi că nu o poate înţelege. Bacinschi pune această decizie a liberalilor pe seama plecării PNL din USL şi spune că la mijloc ar putea fi vorba şi despre “lipsă de răspundere”. “Nu m-au anunţat şi nu ştiu nimic. Dar cand au fost numiţi în CA nu au ştiut că sunt anumite probleme la ENET? Este şi lipsă de răspundere… o fi şi cu plecarea liberalilor din USL, nu ştiu. De aici, agamanul va trebui să anunţe decizia la CL, care va decide înlocuitorii. Demisiile acestea nu afectează funcţionarea ENET, care merge mai departe”, a spus primarul. Bacinschi a părut deranjat de una dintre motivaţiile demisiei, aceea că proprietarul, în speţă CL, nu a făcut recapitalizarea la nivelul datoriilor. Primarul a explicat că singura avere a ENET sunt “cateva scaune şi mese, ce au ei pe acolo”, după cum s-a pronunţat acesta. “Le mai trebuiau cateva sute de milioane de lei, dar nu e decizia mea aceasta, este o hotărare a CA. Aici este o hotărare politică. Avem centrala nouă care ar trebui înregistrată pe o societate, vom vedea”, a mai spus primarul, semn că ENET este în pragul falimentului şi poate tocmai acest scenariu îl caută autorităţile, pentru a o lua de la zero cu o societate de termoficare nouă în acte.

Oameni cu susţinere politică sau specialişti?

Bacinschi a recunoscut că poate ar fi fost mai precaut pentru conducerea municipiului să fi susţinut în Consiliul de Administraţie nişte oameni care ştiau de problematica ENET, nişte oameni din sistem. “Dacă te duci în Consiliul de Administraţie, care este un fel de Consiliu Local, este pentru a lua nişte decizii, să vezi ce paşi trebuie să se facă. Aşa e foarte simplu, vii şi iei salariu. Vor veni alţii. Este nevoie de oameni de meserie. Nu spun că neapărat specialişti, dar care să fi cunoscut ce se întamplă la ENET. Nu spun că cei de acum nu şi-au făcut treaba, dar ştiau la ce să se aştepte”, a concluzionat Bacinschi. Foarte probabil, la următoarele şedinţe de CL se va decide o nouă componenţă a CA, fiind clar că liberalii nu vor mai ocupa aceste funcţii prin înlocuitori ai demisionarilor. Să fie ENET-ul cel care aprinde fitilul în USL-ul focşănean? (Iulia CREŢU)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
Frigurici, acum 3669 zile, 21 ore, 32 minute, 29 secunde
Dar de cele 1.500 de miliarde, da ati citit bine, datorii istorice facute de administrarea PSD 2000-2013 nu spune nimeni nimic? Despre faptul ca vor sa falimenteze voit ENET-ul ca sa arunce citeste integral
Chicane, acum 3670 zile, 8 minute, 48 secunde
O analiza corecta si echilibrata va trebui sa tina seama si de un aspect esential. Trebuie vazut in timpul carui director s-au strans aceste datorii uriase. O vina mare o are si actualul Primar citeste integral
Chicane, acum 3670 zile, 25 minute, 36 secunde
O analiza corecta si echilibrata va trebui sa tina seama si de un aspect esential. Trebuie vazut in timpul carui director s-au strans aceste datorii uriase. O vina mare o are si actualul Primar citeste integral
igienicul, acum 3670 zile, 1 ora, 2 minute, 14 secunde
Daca v-ati dat demisiile voi cei de la ENET noi toti suferim de vai mama noastra......Drum bun ,si nu fiti trsti ca nu va duce nimeni dorul.
Vergeaua, acum 3670 zile, 1 ora, 48 minute, 13 secunde
Mai bine ca au plecat. Mai ales ala mai "mic", gras si negru, care este un incompetent! Ma refer la cel cu nume inspirat din fauna.
fox, acum 3670 zile, 2 ore, 34 minute, 17 secunde
Nu pot decat sa speculez dar e cam limpede, nu!? Sunt speriati de ce au gasit acolo si probabil a ajuns la un punct critic. Cel mai probabil vechile "administrari" au lasat ceva care poate citeste integral
Dinica, acum 3670 zile, 9 ore, 19 minute, 52 secunde
Imi vine sa plang "cu lacrimi de crocodil" chiar acesti oameni care au scos aceasta societate din faliment si au plecat ...MARE PACAT ! Dilema e Ciprian Epure a renuntat la Centrala De citeste integral
danb, acum 3670 zile, 10 ore, 7 minute, 46 secunde
Mare atentie pentru cei care presteaza servicii catre ENET. Exista sanse foarte mari sa nu primeasca niciun ban pentru lucrarile efectuate.
danb, acum 3670 zile, 10 ore, 26 minute, 27 secunde
Pai din cate vad eu la ENET s-A INCEPUT PROCEDURA DE INSOLVENTA. Din moment ce dansii nu mai pot incasa facturi ci acestea sunt incasate direct de creditori, respectiv ANAF, legal ENET este in citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.