Politică

“Ţeapă” de 600.000 euro cu utilaje “cumpărate” în leasing

Gabriel Sava
26 feb 2014 3080 vizualizări
Grupul infracţional şi ingineria infracţională au fost iniţiate de un administrator din Odobeşti şi un fost poliţist de la Furturi Auto.Prin finanţarea unei societăţi de leasing, cei zece cumpărau fictiv excavatoare, utilaje şi echipamente industriale, care erau revandute prin firme fantomă

O inginerie financiară cu un prejudiciu cifrat la 612.000 euro, veche de opt ani, a ajuns zilele trecute pe rolul Tribunalului Vrancea după o anchetă de aproape patru ani. Rechizitoriul cu care a fost sesizată instanţa cuprinde nu mai puţin de 300 de pagini în care este descrisă în amănunt activitatea infracţională a celor zece inculpaţi. Faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată datează din perioada martie 2006- octombrie 2007. Cercetările au început, conform unor surse judiciare, încă din 2008-2009, însă abia în 2010 au fost formulate primele acuzaţii. Toată ancheta a fost derulată sub coordonarea procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şI Terorism (DIICOT) Vrancea, cu participarea lucrătorilor de poliţie, a organelor de inspecţie fiscală, vamală, dar şi cu suport al structurilor specializate de informaţii. Încă din 2010, procurorii de la DIICOT au “mirosit” ingineria financiară pusă la punct de Dan Adrian Lazăr, reprezentantul unei societăţi comerciale din Odobeşti. Ulterior, administrator a devenit tatăl inculpatului, fără ca acesta însă să aibă vreo implicare ilegală în operaţiunile respective. Profitand de relaţia pe care o dezvoltase cu un fost poliţist la Furturi Auto, în persoana lui Georgian Dumitru, Dan Adrian Lazăr a pus la cale mecanismul infracţional în urma căruia societatea TBI Leasing a fost fraudată, conform anchetatorilor, cu suma de 612.000 euro. Iniţiatorii grupului infracţional au încheiat, conform materialului de urmărire penală, nu mai puţin de 41 de contracte de leasing financiar, în urma cărora s-a obţinut finanţarea constatată drept prejudiciu.

Bunurile erau cumpărate şi vandute doar pe hartie

Anchetatorii au spus că bunurile nu au existat niciodată iar cele 7 persoane care au aderat la acest grup au încheiat, la randul lor, contracte fictive, în jur de 14 astfel de documente, prin care se făcea achiziţia acestor echipamente şi utilaje. În urma finanţărilor obţinute de aceştia, cea mai mare parte din bani era remisă iniţiatorilor grupului infracţional. Sub coordonarea lui Lazăr, mai multe persoane au pus la dispoziţie firme fantomă sau au înfiinţat astfel de firme, care achiziţionau utilaje grele, gen excavatoare sau bobcat-uri (vehicule industriale multifuncţionale), echipamente de răcire industriale sau alte tipuri de echipamente. Pentru a putea face achiziţiile, firmele solicitau la randul lor finanţarea necesară prin TBI Leasing, reprezentantă în Vrancea de unul dintre inculpaţi, respectiv Georgian Dumitru. Oamenii legii spun că acesta mai avea şi calitatea de inspector de risc al unei societăţi de asigurare-reasigurare, care “dădea” girul finanţărilor. În calitatea de angajat al societatii de asigurare, Georgian Dumitru făcea evaluarea riscului financiar, a bonităţii clientului şi asigurarea bunurilor. Acestea “ajungeau” la beneficiar care, în mai multe cazuri, achita cateva rate. La apariţia unor dificultăţi financiare, cei care "deţineau" bunurile (excavatoare, motostivuitoare, echipamente si sisteme industriale de racire) solicitau o refinanţare de la societatea de leasing, obţinand astfel noi bani. Toate aceste operatiuni erau însă fictive şi se realizau doar pe hartie. În acest dosar, pe 24 noiembrie 2010, a fost arestat un bărbat din Homocea, administratorul uneia dintre societăţile fantomă. Acesta a fost ulterior eliberat, la aceeaşi dată, propunerea de arestare pe numele lui Dan Adrian Lazar şi a lui Georgian Dumitru fiind respinse de judecători. Potrivit anchetatorilor, Dan Adrian L., D. Marius Georgian, Georgian D., Marius P., Ion L., Emil M., Fani M., Sorin Petruş B., Virginia M. şi Gabriela R. sunt cei zece inculpaţi trimişi în judecată pentru că au organizat, respectiv au aderat la un grup infracţional organizat în scopul săvarşirii de infracţiuni. Pe langă aceste acuzaţii, procurorii DIICOT au mai formulat acuzaţii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri şi spălare de bani. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Vrancea unde ieri a fost repartizat în procedura de Cameră Preliminară. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
panaete ionel, acum 1363 zile, 17 ore, 7 minute, 16 secunde
hhjjhn
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.