Politică

Sancţiuni anti-incendii de la pompieri

Raluca Manolache
17 feb 2014 792 vizualizări
Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea au realizat pe parcursul anului trecut o serie de controale ce au avut drept scop prevenirea situaţiilor de urgenţă.

Au fost planificate şi executate 2.272 controale la localităţi, instituţii publice şi operatori economici, în creştere cu 287%,  faţă de 587 în anul 2012. „Rezultatele controalelor efectuate au evidenţiat faptul că principalele riscuri pe linia situaţiilor de urgenţă se situează la un nivel corespunzător de siguranţă. Cu ocazia controalelor şi acţiunilor de prevenire desfăşurate, au fost constatate 6.764 încălcări şi deficienţe privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, în creştere cu 13,49 % faţă de 2012, 5960 încălcări şi deficienţe fiind înlăturate pe loc prin activitatea de îndrumare şi control efectuată de inspectori”, se arată în bilanţul de activitate al ISU. Au fost depistate şi nereguli, situaţie în care au fost aplicate 4.841 sancţiuni, constând în 3.305 avertismente şi în 1.536 amenzi contravenţionale. Dintre acestea, 1.407 au fost aplicate în domeniul apărării împotriva incendiilor, în cuantum de 1.031.650 lei şi 129 în domeniul protecţiei civile, în cuantum de 17.400 lei. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.