Politică

Europa este un mare sat de vacanta

Doina Ganea
10 nov 2007 576 vizualizări
Ex-ministrul Finantelor Ionut Popescu, senator si membru PLD, a fost prezent ieri la Focsani la invitatia colegului sau Corneliu Momanu, presedintele PLD Vrancea. Fostul ministru s-a intretinut pret de doua ore cu oamenii de afaceri vrinceni, care au fost interesati de cum sa-si dezvolte afacerile, cum s-ar putea simplifica fiscalitatea in Romania si daca sa astepte sau nu un sprijin din partea statului in acest fel.

Fostul ministru de finante Ionut Popescu le-a recomandat patronilor de firme sa fie mai liberali in afaceri

Ca un liberal si finantist pur-singe, senatorul Ionut Popescu le-a spus celor aproximativ 40 de afaceristi prezenti la intilnire ca nu trebuie sa se bazeze pe ajutorul de la stat. "Nu asteptati ajutor de la stat! Eu am o parere care nu-i aducatoare de voturi. Toata UE e mai degraba stingista. Sindicalista. Concedii cit mai lungi, ziua de munca cit mai scurta. Europa este un imens sat de vacanta. Eu sint mai mult spre sistemul american pentru ca are cea mai dezvoltata economie", a precizat Ionut Popescu. Problema salariilor pentru angajati a fost ridicata de Sorin Hornea, eurocandidatul PLD Vrancea la alegerile din 25 noiembrie, dar si patronul unei firme IT. "De ce sint eu obligat sa-i dau un anumit salariu unui tinar proaspat iesit de pe bancile liceului cind el nu are experienta si eu vreau sa-l formez pentru firma mea? Trebuie sa-l invat pe banii mei ce are de facut in firma?", a vrut sa stie Sorin Hornea. Senatorul Ionut Popescu le-a recomandat patronilor sa-si respecte salariatii si sa-si abordeze mai liberal afacerile daca vor sa isi creasca firmele. "Economia merge bine, daca ai o piata a fortei de munca foarte liberalizata si la mina intreprinzatorului. Pentru ca daca lui ii merge bine si isi creste afacerea, pe urma toti beneficiaza de asta. Dar daca eu il incorsetez de la inceput pe intreprinzator - «Da-i salariu atit!», «N-ai voie sa-l dai afara decit dupa nu stiu cit timp» etc. - acestea nu fac decit sa-l opreasca din crestere. Eu cred in puterea intreprinzatorului. Nu trebuie sa fiu obligat sa-i dau un anumit salariu angajatului. Ii dau cit vreau eu si cit cred ca merita. Firma nu e societate de binefacere, e facuta sa se dezvolte. Firma e un animal care are nevoile lui. Daca vrem filantropie, atunci facem o fundatie alaturi si dam la copii si batrini si traieste toata lumea din fundatie, dar firma are alt scop. Scopul ei este sa faca profit si sa plateasca taxe. Stiti de ce nu mai e sclavagismul acum? Pentru ca s-a demonstrat ca munca libera e cea mai eficienta si daca salariatul vine cu placere la munca da mai mult randament. Deci cred ca e bine sa te porti bine cu angajatii si cred ca atunci cind ti-ai facut o anumita suma, ar trebui sa intorci si celorlalti ceva. Trebuie sa intorci si societatii. Pentru ca nu poti sa maninci cit sapte si sa te imbraci cit zece. Tot cit pentru un om normal faci astea", a fost recomandarea fostului ministru Ionut Popescu catre micii intreprinzatori vrinceni. (Doina GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.