Politică

UPC continua procesul cu CL Focsani

Cristi Irimia
17 iul 2007 1046 vizualizări
Astazi la Tribunalul Vrancea este programat al doilea termen al procesului in care UPC Romania solicita instantei anularea efectelor contractului incheiat in participatiune intre Consiliul Local Focsani si SC BP Office & Services.

Mihai Danielescu, director al BP Office, respinge acuzatiile care i se aduc

Este vorba de un contract incheiat pe o perioada de 15 ani, prin care BP Office ar urma sa realizeze o infrastructura publica subterana de telecomunicatii. Anterior, Tribunalul Vrancea a suspendat prin ordonanta presedintiala hotarirea de CL prin care s-a aprobat incheierea contractului respectiv. Apoi UPC Romania a realizat niste fotografii, atasate la dosar in acest moment, sustinind ca BP Office continua sa lucreze la infrastructura in virtutea contractului incheiat pe 29 mai a.c. Totodata, UPC acuza ca actiunile BP Office sint nelegale cita vreme nu exista nici avizul de legalitate al Institutiei Prefectului in ceea ce priveste hotarirea de CL, suspendata intre timp de instanta. Practic, UPC considera ca se incalca o hotarire judecatoreasca, iar acum apeleaza la o alta ordonanta presedintiala. In replica, Mihai Danielescu, director al BP Office, sustine ca nu incalca nici o hotarire: "Ceea ce realizam noi acum este extinderea retelei, cu o tehnologie noua. Si nu in baza contractului incheiat recent cu CL Focsani, ci in baza aprobarilor pe care le aveam din 2004, cind am primit OK-ul pentru a ne face retea subterana. Noi am avut retea subterana inca de la infiintare, acum trei ani. Ce au fotografiat ei sint cablurile noastre, intr-adevar, insa la ora actuala nu exista nimic pe ele. De unde a dedus UPC ce vom pune pe acele cabluri? Ne spioneaza? Adica eu, ca firma, nu am voie sa-mi modernizez reteaua spre binele clientilor? Nu fac nimic in virtutea contractului din 29 mai, sa fie clar! Aveam retea subterana si inainte de contractul din 29 mai. De ce nu a reactionat UPC si atunci? Se sperie UPC, care are 30.000 de clienti, de cei 1.000 de clienti ai mei? RDS de ce nu s-a scandalizat? Eu cred ca le e teama ca o sa mai apara cineva in oras care sa dea cablu TV si asta ii sperie!", a fost replica lui Danielescu. In privinta acuzatiilor ca nu s-a facut licitatie pentru contractul din 29 mai, directorul BP Office a spus: "N-am concesionat nimic ca sa fie organizata licitatie, asa ca nu vad care-i problema? Daca vrea, UPC poate si miine sa-si bage retea subterana de internet. Nu o opreste nimic. Este loc destul sub pamint. De ce nu face acest lucru?", a incheiat Danielescu. (Cristi IRIMIA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.