Politică

Retro-revelionul liberalilor pensionari

Doina Ganea
19 ian 2007 1063 vizualizări
Liberalii vrinceni si-au sarbatorit membrii ajunsi la virsta senectutii organizind un retro revelion dedicat acestora.

PNL Vrancea, impreuna cu organizatia municipala, a oferit aseara pensionarilor

din partid o seara de neuitat. La eveniment au fost invitate 250 de persoane, iar meniul a fost imbelsugat, asa cum ii sta bine unei mese de Revelion. Unul dintre organizatori, presedintele PNL

Focsani, Vasile Dobre, si-a exprimat regretul ca nu s-a gasit o sala mai mare in Focsani in care sa organizeze evenimentul. "Toti cei pe care i-am invitat au spus prezent. Ne pare rau ca nu am gasit o

sala mai mare ca sa putem invita 400 - 500 de persoane, asa cum ne-ar fi placut. Manifestarea a fost organizata in semn de recunostinta fata de persoanele de virsta a treia carora noi le acordam o importanta deosebita. Am dori sa putem face mai mult pentru aceasta categorie sociala care odata ajunsa la virsta pensionarii, viata le ofera din ce in ce mai putine bucurii, stiind ca pentru sufletul lor, orice zi este importanta", a declarat VasileDobre. La eveniment au participat majoritatea pensionarilor liberali din Focsani, dar si virstnici veniti din toate colturile judetului, de la Tulnici, Dumitresti, Maicanesti. Mesele festive organizate de liberali in preajma sarbatorilor de iarna au devenit aproape o traditie, ele

organizindu-se aproape fara intrerupere de 10 ani incoace, ori inainte de Craciun, ori dupa Revelion. Pensionari cu timple argintii au dansat si s-au veselit aseara la restaurantul hotelului "Unirea", pe ritmurile melodiilor cunoscutilor artisti Gabriel Dorobantu, Mioara Velicu ori ale vedetei locale Neonila Bajenaru, sotia sefului culturii vrincene, Paraschiv Usturoiu. (D. GANEA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.