155 de ani de la Unirea lui Cuza - Ponta vine la “Mica Unire”, liberalii fac bal pentru 134 de ani de PNL la Vrancea
Premierul Victor Ponta va participa, aproape sigur, la evenimentele care vor avea loc la Focşani pentru a sărbători unirea dintre Moldova şi Ţara Romanească de la 24 ianuarie 1859. Festivităţile vor începe la ora 15.00, întrucat dimineaţă oficialii din fruntea ţării se vor deplasa la Iaşi, pentru manifestările organizate acolo. “Avem confimarea de participare din partea delegaţiei care merge la Iaşi, dar nu ştiu cine va face parte din această delegaţie. Ceea ce este sigur este că vine primul ministru Ponta”, a declarat prefectul Cătălin Kanty Popescu. După manifestările din Piaţa Unirii, oficialităţile vor participa la un dineu la Casa Armatei, pentru care a fost prevăzută o sumă generoasă în bugetul municipal. Premierul va fi însoţit de caţiva dintre miniştrii săi, printre care se numără vicepremierul Gabriel Oprea, de la UNPR, dar şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, şi ministrul de Interne Radu Stroe, ambii de la PNL. De altfel, aceştia din urmă sunt invitaţi şi la balul PNL Vrancea, eveniment organizat la restaurantul Laguna, la care sunt aşteptate pană la 400 de persoane, meniul pregătit fiind de 100 lei/persoană. Balul marchează sărbătorirea a 134 de ani de liberalism în Vrancea şi la el nu se ştie dacă sunt bineveniţi şi colegii din PSD. Crin Antonescu nu va veni la Focşani, acesta anunţandu-şi participarea la evenimentele dedicate Micii Uniri de la Iaşi. Deocamdată, nu există informaţii dacă şeful statului Traian Băsescu va veni la Focşani. Şeful statului n-a mai fost la manifestările dedicate Unirii Mici de la Focşani din 2011, ultimul an de guvernare PDL. (I. CREŢU, M. BOICU)