Politică

Înalta Curte îi ia Moşia Vladnicu lui Gică Duţă

Iulia Crețu
19 ian 2014 3839 vizualizări
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut decizia Curţii de Apel Ploieşti în cazul Moşiei Vladnicu pentru Gică Duţă şi consideră contractul de vanzare-cumpărare drepturi litigioase ca fiind nul absolut

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în cazul războiului purtat între Romsilva şi angajatul său, Gică Duţă, actual membru în Consiliul de Administraţie al regiei, pentru o pădure în nordul judeţului Vrancea. Înalta Curte a stabilit, astfel, devansarea termenului de judecată programat iniţial pentru 1 aprilie 2014 pentru 15 ianuarie 2014, cand a decis să respingă recursul formulat de Gică Duţă. În informarea din justiţie se arată că “respinge recursul declarat de recurenţii – paraţii Cristofil Denisa Ileana, Duţă Gică şi Silva Gabriela împotriva deciziei nr. 12 din 19 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia I Civilă ca nefondat”. Soluţia dată de Înalta Curte este “irevocabilă” şi încheie astfel bătălia pentru Moşia Vladnicu, luptă prin care Duţă cerea suprefeţe de mii de ha de pădure din proprietatea statului. Înalta Curte a păstrat prin decizia dată săptămana trecută hotărarea pe care o dăduse anterior Curtea de Apel Ploieşti, care a hotărat că este nul absolut contractul de vanzare-cumpărare drepturi litigioase de către Duţă de la Cristofil, moştenitoarea Mariei Plagino, cea care avusese pană la naţionalizare o moşie în Tănăsoaia. La Ploieşti se precizase că “respinge excepţia lipsei de interes. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Vrancea. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vrancea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge cererea de renunţare la judecata acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Vrancea ca rămasă fără obiect. (…) Admite acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Cristofil Denisa-Ileana, Duţă Gică şi Duţă Silvia. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, autentificat sub numărul 1178/13.03.2008 de B.N.P. Asociaţi Ivan Constantin şi Ivan Bogdan Constantin. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală Tănăsoaia de Aplicare a Legilor Fondului Funciar ca neîntemeiată. (…) Obligă pârâţii Cristofil Denisa-Ileana, Duţă Gică şi Duţă Silvia la plata sumei de 12.398,21 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”, după cum se pronunţa Curtea de Apel Ploieşti. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
, acum 3720 zile, 12 ore, 14 minute, 9 secunde
nerusinatii de banditi. Subsecretar de stat, judecatoare, avocat fiisu, norasa notar si cuscrul vicepresedinte al CJ... o armata de talhari care se completeaza unul pe altul. Bine ca mai exista citeste integral
macu , acum 3720 zile, 12 ore, 17 minute, 8 secunde
pai cum vine asta? Si cuscrul tot nu a putut face nimic? Cum se poate/ Marele chestpras Cel mare Ionel a pierdut pentru fiisa o parte din mosia cuscrului? Bogatasii si borfasii, fura statul si citeste integral
mr, acum 3720 zile, 16 ore, 35 minute, 20 secunde
Hm , membru in CA al regiei ... Vulpea paznic la cotineata ! Se vede ca mai avem justitie in Romania ! Intrebarea este : o mai vrem sau nu ? Dupa cum citesc mai sus ea deranjeaza !
dan, acum 3720 zile, 21 ore, 27 minute, 5 secunde
FELICITARI ICCJ IN SFARSIT MAFIA ESTE STOPATA , SIGUR VOR URMA SI ALTE CAZURI DE MAFIOTI....SIGUR DUTA SE CREDEA DE NEINVINS.....................
hp, acum 3720 zile, 21 ore, 38 minute, 2 secunde
bai ,,besinescu,, vezi ca sa anul;at doar cumpararea dreptului litigios si nu a dreptului de proprietate , ala va vi a lui cristofil denisa
Besinescu, acum 3721 zile, 2 ore, 35 minute, 22 secunde
Cei care au judecat pe la instantele din Vrancea unde au fost pronuntate sentinte favorabile in prima instanta dovedesc ca nu au dat nici o garantie ca sau pronuntat conform legii si propriei citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.