Politică

Ţărăniştii vranceni celebrează centenarul Alexandru Huianu

Iulia Crețu
12 ian 2014 1679 vizualizări
“îmi amintesc cu cat drag ne primea dl Huianu, mergeam de multe ori, ... Ne primea într-un hol, amenajat ca bibliotecă. Portretul Majestăţii Sale, Regele Mihai era afişat la loc de cinste. În spaţiul acela mic, langă o sobă încinsă, aşa l-am colindat împreună cu colegii, la ultimul Crăciun prins de Alexandru Huianu, cel din 2006”, rememorează Lilian Ilie, preşedintele PNŢCD Vrancea

PNŢCD Vrancea sărbătoreşte în această lună o sută de ani de la naşterea avocatului Alexandru Huianu, membru fondator al partidului istoric la noi în judeţ. Alexandru Huianu s-a născut pe 2 ianuarie 1914,  în comuna Pomarla, Judeţul Dorohoi, Botoşani de astăzi, urmand cursurile Universităţii de Drept din Cernăuţi. În iunie 1939 s-a înscris în baroul de avocaţi. Tanăr ţărănist fiind, a fost ales deputat la alegerile din 1946, confiscate de comunişti, trecand apoi prin 11 închisori şi lagăre de muncă silnică. Eliberat în 1955, se căsătoreşte ulterior la Focşani, locuind pe strada Comisia Centrală, în imobilul de la nr. 11 care astăzi poartă o plăcuţă omagială. “În ianuarie 1990, devine membru fondator, împreună cu Preotul Graur, Avocatul Enache Hărăbor, Nicu Mănăilă şi alţii, al PNŢCD la Vrancea. După 90, a fost Secretar General şi Preşedinte de Onoare al PNŢCD Vrancea. A fost unul dintre marii apărători ai drepturilor ţăranilor vranceni, în special în materie recuperare a proprietăţilor confiscate abuziv de regimul comunist, cărora le acorda consulaţii juridice gratuite la sediul partidului. Evacuarea organizaţiei judeţene PNŢCD, în anul 2001, de către reprezentaţii Consiliului Judeţean condus de Marian Oprişan, din sediul situat în str. Republicii, arhiva şi mobilierul ajungand într-o clădire dezafectată, fosta prefectură, i-au cauzat deteriorarea stării de sănătate. O perioadă îndelungată a stat la pat. În ultimii ani din viaţă revine şi activează alături de noi, invitat fiind la şedinţe ca Preşedinte de Onoare”, spune Lilian Ilie, preşedintele PNŢCD Vrancea. Alexandru Huianu încetează din viaţă în mai 2007. Pentru a păstra vie memoria sa, s-a încercat în anii trecuţi numirea “Alexandru Huianu” a unei străzi din Focşani, propunere sabotată de consilierii PSD şi cei ai PNL. Totuşi, în 2013 s-a reuşit montarea unei plăcuţe comemorative pe casa unde a locuit fruntaşul ţărănist din Focşani. “Îmi amintesc cu cat drag ne primea dl Huianu, mergeam de multe ori, alături de Petrică Ittu, Dorin Paraipan, Nicu Tănase, Gelu Gafton, Carmina Corbeanu, Florin Rădulescu. Ne primea într-un hol, amenajat ca bibliotecă. Portretul Majestăţii Sale, Regele Mihai era afişat la loc de cinste. În spaţiul acela mic, langă o sobă încinsă, aşa l-am colindat împreună cu colegii, la ultimul Crăciun prins de Alexandru Huianu, cel din 2006”, a rememorat Lilian Ilie. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
unu', acum 1591 zile, 1 ora, 50 minute, 9 secunde
O viata interesanta... un om de mare valoare. Pacat ca acum casa in care a trait pe str. Comisia Centrala a fost transformata in crasma, rafturile pline de carti au fost inlocuite cu rafturi pline de citeste integral
Mitica, acum 1591 zile, 11 ore, 38 minute, 7 secunde
Imi place asta cu regele, d-le Lilian. Parca sunteti intr-o alianta care il are ca mentor si idol pe cel care l-a facut pe rege tradator si sluga la rusi. Halal taranisti!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.