Politică

A plecat alături de ciocoi! Deputatul Murgu, anunţat în plen la UNPR

Iulia Crețu
20 dec 2013 2587 vizualizări
“îmi pun toată pregătirea, toată experienţa şi toată priceperea în slujba alegătorilor mei, de această dată din poziţia de membru al unei echipe puternice, echipa UNPR”, a spus Neagu Murgu, la două zile de cand promitea că nu pleacă de la PP-DD u Opoziţia rămane cu un singur deputat de Vrancea, democrat liberalul Florin Mihail Secară

Deputatul Neagu Murgu a fost anunţat ieri, în plen, ca făcand parte din grupul parlamentar al UNPR. Parlamentarul a fost subiectul discuţiilor în această săptămană, după ce marţi UNPR a dat un comunicat de presă în care susţinea că Neagu Murgu a fost desemnat preşedinte al UNPR Vrancea, părăsind partidul care l-a trimis în Parlament. Ulterior, acesta a susţinut o conferinţă de presă la sediul PP-DD, alături de preşedintele formaţiunii, Simona Man, şi de Liliana Mincă, deputat PP-DD, pentru a dezminţi informaţia. La conferinţa de presă, cei de la PP-DD au reclamat că parlamentarii lor sunt supuşi presiunilor şi forţaţi să părăsească Partidul Poporului. Totuşi, ieri UNPR a revenit cu un al doilea comunicat în care precizează că partidul şi Neagu Murgu au ţinte comune. “În cadrul unei întâlniri informale cu conducerea UNPR, deputatul a arătat că s-a alăturat unei echipe politice ale cărei idealuri le împărtăşeşte”, se arată în comunicatul UNPR. Din Opoziţie, Neagu Murgu trece la Putere. „Avem aceleaşi credinţe şi aceleaşi idealuri. Sunt, de acum, într-o echipă care a dovedit că este dedicată oamenilor şi interesului naţional şi voi pune umărul alături de noii mei colegi la implementarea programelor politice construite în sprijinul populaţiei. Îmi pun toată pregătirea, toată experienţa şi toată priceperea în slujba alegătorilor mei, de această dată din poziţia de membru al unei echipe puternice, echipa UNPR”, a spus şi deputatul Neagu Murgu. Prin plecarea sa la UNPR, în parlamentul Romaniei Vrancea are doi senatori şi şapte deputaţi la Putere şi doar un singur deputat în Opoziţie. Rămane de văzut ce se va întampla cu structurile de partid ale PP-DD în Vrancea, dacă vor merge cu Murgu la UNPR sau nu. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
ionut, acum 3755 zile, 2 ore, 34 minute, 45 secunde
E BEAT MORT TOT TIMPUL
chioscarul, acum 3775 zile, 6 ore, 42 minute, 45 secunde
ZIAR DE RAHAT !!!!!!!!!!!!!!! DE CE MI-ATI STERS COMENTARIUL!!!!!!!VOI DUCETI TARA DE RIPA CU ASEMENEA PUSLAMALE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
marian ionescu, acum 3775 zile, 7 ore, 48 minute, 17 secunde
O ***** politica,ma mir ca mai sta nevasta,sa cu asa rapan duteeeee curvo, halal ordinari
Rodica Leto pizdet, acum 3775 zile, 15 ore, 21 minute, 19 secunde
Acest parvenit profitor se crede si el om ! Si ca orice om trebuie sa viseze. Si daca viseaza ,viseaza bani.Invatat cu mirosul banilor are si el dreptul sa fie prost ca toti ceilalti,dar unii citeste integral
chioscarul, acum 3775 zile, 16 ore, 18 minute, 24 secunde
Din pacate sau din fericire acest fripturist a plecat asa cum a venit.A intrat in partid dindu-i la o parte pe cei care muncisera ,s-a cocotat in frunte,a vindut voturile si partidul inca din campania citeste integral
ALEGATOR, acum 3776 zile, 8 ore, 48 minute, 41 secunde
EU NU LAM VOTAT, DAR CE VALOARE MAI ARE UN ASEMENEA ,,FENOMEN' '?INSEAMNA CA UNDE SCUIPA LINGE, CE POTI SA MAI ZICI? ALEGATOR II SAI SA-L JUDECE.
, acum 3776 zile, 13 ore, 29 minute, 28 secunde
PP DD eu nu l-am votat .Acesta e partid ????Marea majoritate sunt fara scrupule n-au caracter.Ce oameni au juns in parlamentul romaniei:hoti ,puscariabili ,penali ,fara caracter,mincinosi !??
Tudor Gabi, acum 3776 zile, 14 ore, 48 minute, 29 secunde
Regret enorm ca l-am votat! Am votat omul nu partidul, şi credeam ca are coloana vertebrala dar... de cand l-am vazut ca un catel ce mergea mereu pe langa dulau, mi-am dat seama de caracterul citeste integral
Gogu de la scularie, acum 3776 zile, 15 ore, 49 minute, 45 secunde
Cum spuneam deunazi,Murgu "e dus"de mult,si la propriu si la figurat!Credeati ca daca a venit marea PPDD-ista (***)Vica Minca sa convinga vrancenii ca Murgu ramane se rezolva citeste integral
danb, acum 3777 zile, 1 ora, 4 minute, 9 secunde
Jegosismul a ajuns acum politica de stat si virtute nationala. Vezi dom'le cum se sacrifica saracu om, pentru interesu national. Si care-ar fi mah ******* interesu national ? Sa-ti umpli tu si citeste integral
sara, acum 3776 zile, 1 ora, 47 minute, 25 secunde
de aia il venera d-l Helios....de Marasesti,haaaa,haaa
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.