Politică

PROTEST în Capitală faţă de modificarea Codului Penal: "Parlament penal, fugi de tribunal?"

Ziarul de Vrancea
15 dec 2013 1360 vizualizări
Peste o mie de persoane s-au adunat, duminică, începând cu ora 16.00, în Piaţa Universităţii din Capitală, lângă fântână, pentru a protesta faţă de modificările aduse la Codul Penal şi faţă de legile adoptate în această săptămână de Camera Deputaţilor. În jurul orei 18.00, o parte dintre protestatari au plecat spre sediul Guvernului.

Puţin înainte de ora 18.00, mai mulţi protestatari au vrut să plece în marş pe Bd. Magheru, dar au fost opriţi de jandarmii care au format un cordon şi i-au blocat, astfel că aceştia au luat-o pe Edgar Quinet şi au ajuns pe Bd. Regina Elisabeta.

PROTEST in Piata Universitatii din Capitala:

PROTEST în Piaţa Universităţii din Capitală:
Foto: hotnews.ro

 

Manifestantii au bannere cu mesaje precum: "Rusine!", "Parlament penal, fugi de tribunal?", "Pana va treziti, noi luptam pentru voi", "Superimunitate? No shit!", "Eror 404 democracy not found", potrivit hotnews.ro.

Pagina de Facebook "Uniţi Salvăm", vocea neoficială a comunităţii ce protestează faţă de proiectul minier de la Roşia Montană şi faţă de începerea proiectelor privind gazele de sist, a lansat joi un apel prin care îndeamnă la un protest în Capitală faţă de modificarile aduse la Codul Penal şi legile adoptate în această săptămână de Camera Deputaţilor.

Evenimentul intitulat "Protest împotriva puşlamalelor din Parlament" a fost programat pentru duminică, în Piaţa Universităţii, de la ora 16.00, şi până la aceasta ora peste 4.000 de persoane au anunţat că vor participa.

Anuntul postat pe pagina evenimentului de pe Facebook:

"Dacă ei confiscă democrația, noi o luăm înapoi pentru că „democrație" înseamnă demos (popor) + kratos (putere).

IEȘI ÎN STRADĂ!

Marți 10 decembrie 2013 va rămâne în istoria României ca ziua în care democrația pentru care s-a murit în decembrie 89 a fost subminată chiar de cei au rolul să o întrețină. Sigur, a picat legea minelor și cea a lobby-ului (care ar fi legalizat traficul de influență), dar noul cod penal favorizează infractorii parlamentari, la fel ca și legea amnistiei.

CUM VOR SĂ MODIFICE CODUL PENAL?

Modificările aduse legii aministiei și codului penal dau mână liberă la furat camarilei care ne parazitează și ne transmit un mesaj destul de simplu nouă, fraierilor plătitori de taxe: „cărați-vă sau suportați-ne șmenurile". Iată ce face guvernul în loc să conducă țara demn, așa cum au jurat:

→ au făcut din calomnie și insultă infracțiuni, dând timpul înapoi cu 8 ani când libertatea presei și cea de exprimare erau vădit îngrdăite. Acum ne pot da în judecată când le strigăm în față că-s hoți ordinari.
→ și-au arogat superimunitate, modificând legea astfel încât ei să nu poată fi anchetați de DNA pentru fapte de corupție (abuz în serviciu, conflictul de interese, primirea de foloase necuvenite, falsul și uzul de fals, trafic de influență) și nici să nu mai poată fi verificați de ANI pentru incompatibilitate.
→ „confictul de interese" nu se mai aplică autoritarilor care ne conduc pentru că au umblat la definiția funcționarului public.
→ dacă devalizezi statul cu, să zicem, 100.000 eur (un mizilic, da?) primești doar o mențiune în cazier. Adică nu faci pușcărie.

EFECTELE LEGII AMNISTIEI

Au amânat votul pe legea amnistiei până marți 17 decembrie (vom fi și atunci la datorie) „România Liberă" estimează că mii de borfași-parlamentari vor fi eliberați, linși și curați. Au tot interesul să o facă, căci printe hoți se află nume de marcă care brusc n-ar mai avea condamnări: Năstase, Voiculescu, Cătălin Voicu, Fenechiu, Bogdan Ciucă, Ridzi, Chiuariu, Sereș, Zsolt Nagy, etc, etc.

Scandalos e și felul copilăresc în care au făcut-o: au operat schimbările în toiul nopții de luni spre marți, contrar legii transparenței decizionale (52/2003, art. 6) care zice că orice lege trebuie să stea în dezbatere publică 30 de zile."


www.romaniatv.net


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.