Politică

Deputatul Murgu condamnă comportamentul majorităţii USL

Mihai Boicu
12 dec 2013 863 vizualizări
Scoaterea parlamentarilor din “sfera” DNA, dar şi încercarea de amnistire a celor condamnaţi la sub şase ani închisoare sunt considerate de deputatul PP – DD Neagu Murgu ca fiind o acţiune brutală a USL împotriva democraţiei.

De asemenea, parlamentarul consideră că prin reincriminarea calomniei şi insultei actuala majoritate vrea să pună botnită presei. “PP – DD respinge cu fermitate şi condamnă comportamentul majorităţii parlamentare USL care, printr-o acţiune brutală, netransparentă şi batjocoritoare la adresa democraţiei şi a statului de drept, i-a plasat deasupra legii penale şi a justiţiei pe toţi corupţii şi îmbogăţiţii prin furtul din banii publici, în două decenii de secătuire a Romaniei”, a declarat Neagu Murgu. Deputatul PP – DD de Mărăşeşti spune că prin acţiunea opoziţiei s-a reuşit scoterea de pe ordinea de zi a amnistierii, însă modificarea Codului Penal nu a mai putut fi oprită. De asemenea, Neagu Murgu critică privatizările dubioase şi contractele dubioase încredinţate “amicilor de concediu”. “Considerăm că este limpede pentru orice roman, după un an de guvernare USL cu o hiper – majoritate parlamentară, că principalul slogan al tandemului Ponta – Antonescu, “Dreptate pană la capăt”, nu este altceva decat o minciună evidentă, o păcăleală ineptă şi mult mai periculoasă decat un alt slogan mincinos: “Să trăiţi bine!”, sintagme prin care romanii au fost păcăliţi sistematic în ultimii ani”, a mai declarat Neagu Murgu. (M. B.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
victor, acum 3786 zile, 13 ore, 26 minute, 3 secunde
Asta da Lingusitor.... Si Cum se face ca deja a inceput o afacere paravan in fata politiei... Tara arde si Sotia face asigurari...
Andrei, acum 3786 zile, 15 ore, 55 minute, 54 secunde
Bah, si-a dat seama cineva ca Murgu asta a votat DA pentru super-imunitate????????? Bah ziarul de vrancea, ce-i cu voi? stergeti comentarii???????
Andrei, acum 3786 zile, 16 ore, 2 minute, 12 secunde
Nu-mi vine să cred: îşi dă seama cineva ca ăsta a votat DA????????? Doamne, de unde atâta nesimţire...
bond, acum 3786 zile, 17 ore, 5 minute, 21 secunde
BRAVO MURGULE.Asteptam cit mai multe luari de pozitie si nu linguseli pe linga baron.Daca mai mult nu se poate deocamdata, este bine si atit.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.